Ludovic Orban: PNRR reprezintă un adevărat Plan Marshall pentru România

Publicat: 17 03. 2021, 19:45
Foto: Inquam Photos / George Călin

Planul Național de Redresare și Reziliență este instrumentul pentru relansarea cât mai rapidă a economiei și pentru creșterea calității vieții românilor, susține Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, care a declarat că „PNRR reprezintă un adevărat Plan Marshall pentru dezvoltarea României”.

PNRR, un adevărat Plan Marshall pentru România, spune Ludovic Orban

„România are șansa unică la dezvoltare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și mă bucur că am ajuns la un acord în coaliție, pe acest document, în consultare cu președintele României, domnul Klaus Iohannis.PNRR reprezintă un adevărat Plan Marshall pentru dezvoltarea României.Putem utiliza cât mai eficient cele 30 de miliarde de euro de care beneficiază România, pentru investiţii şi reforme în domeniile infrastructurii, educaţiei, sănătăţii, mediului, digitalizării, de asemenea în domeniul managementului apelor, sistemului de irigaţii, energiei verzi.Planul Național de Redresare și Reziliență este instrumentul pentru relansarea cât mai rapidă a economiei şi pentru creşterea calităţii vieţii românilor”, a scris Ludovic Orban, miercuri, pe Facebook.

Ședință de lucru pe tema PNRR la Cotroceni. Ce a declarat președintele Klaus Iohannis după discuții

Ludovic Orban s-a numărat printre demnitarii care au participat la ședința de lucru pe tema PNRR desfășurată miercuri la Palatul Cotroceni. La finalul evenimentului, președintele Klaus Iohannis a afirmat că acest plan ne oferă „cel mai bun context” pentru realizarea reformelor amânateani de zile.

„Am convenit astăzi, în cadrul ședinței cu liderii coaliției de guvernământ, cu prim-ministrul și cu ministrul investițiilor și proiectelor europene,Planul Național de Redresare și Reziliențăcare urmează să fie supus aprobării Executivului și, ulterior, transmis Comisiei Europene pentru negociere.Cele circa 30 de miliarde de euro de care vom beneficia prin acest Plan reprezintă o șansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar și societății românești o rezistență sporită în cazul unor viitoare crize.Totodată, este important să înțelegem că acest plan, prescurtat PNRR, ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâția ani, reforme care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea și modernizarea activității în sănătate, în economie, în educație și în administrație”, a spus șeful statului.