Orban: Solicităm demisia Vioricăi Dăncilă! A făcut o declarație pe un subiect extrem de delicat, deși nu avea nicio calitate. Imaginea României va fi profund afectată (VIDEO)
Ludovic Orban a declarat că Partidul Național Liberal îi solicită demisia Vioricăi Dăncilă din funcția de prim-ministru al României, ca urmare a scandalului internațional declanșat de afirmațiile acesteia privind mutarea ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.
„Ați remarcat reacția imediată și anume anularea vizitei unui șef de stat, ca urmare a declarațiilor date de premierul Dăncilă. În spatele acestei decizii se arată dezacordul total față de declarațiile premierului român. La nivelul Uniunii Europene, cu siguranță, imaginea României va fi profund afectată, pentru că, îi readuc aminte doamnei Dăncilă, ea nu vorbește în calitatea de persoană particulară, ci vorbește în calitate de premier al țării care deține președinția Consiliului UE și orice declarație face, o face din această poziție oficială.
Aici nu mai e vorba să confunzi capitalele diferitelor țări în care ești în vizită, nu mai e vorba de pocirea numelor de premieri, de șefi de guverne. Este vorba de o declarație pe un subiect extrem de delicat, în care Viorica Dăncilă nu are nicio calitate să facă astfel de declarații, pentru că, în conformitate cu Constituția României, conducătorul politicii externe este Președintele României.
Prin urmare, solicităm demisia premierului Vasilica Viorica Dăncilă!
Dacă DIICOT ar fi făcut cu adevărat o cercetare când am făcut sesizarea privind anunțarea memorandumului, poate că o asemenea ieșire, o asemenea nouă gafă monumentală nu s-ar mai fi petrecut”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Reacția vine după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat la Washington, la Conferința Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice, că România își va muta ambasada din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.
”De aceea sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, şi Guvernul pe care îl conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Dăncilă, la Washington.
Ulterior, aceasta a dat înapoi, spunând că a exprimat doar o părere personală…
Și primele reacții au și apărut: Regele Iordaniei și-a anulat deja vizita în România și va bloca mai multe înțelegeri și memorandumuri bilaterale. De asemenea, România se pare că va pierde susținerea statelor arabe în demersul său de a obține un loc în Consiliul de Securitate al ONU.