Ludovic Orban: PNL va vota în favoarea solicitărilor formulate de justiție în cazul lui Ioan Oltean (VIDEO)

Ludovic Orban: PNL va vota în favoarea solicitărilor formulate de justiție în cazul lui Ioan Oltean (VIDEO)
Foto: rfi.ro

Într-o intervenție telefonică la emisiunea România Acum, de la postul de televiziune B1 TV, Ludovic Orban a declarat că grupul parlamentar PNL va vota în favoarea solicitărilor formulate de justiție în cazul lui Ioan Oltean.

Da, am pierdut 3 deputați cu dosarele ANRP. Dacă vă aduceți aminte, la toate cazurile în care s-a solicitat dispunerea unei măsuri împotriva unui parlamentar PNL, grupul parlamentar a votat în favoarea solicitărilor formulate de justiție, exact cum vom vota și în cazul deputatului Ioan Oltean„, a declarat deputatul.

Acesta a și explicat cum se proceda în cazurile intermediarilor, și cum ANRP trecea peste solicitările minore, pentru a le rezolva mai întâi pe cele cu revendicări mai mari.

Sunt aproximativ 150.000 de români care au primit decizii prin care li s-au acordat măsuri reparatorii, cu valori cuprinse între 2.000 și 10.000 de euro și care au fost puși în asteptare, ca să se soluționeze în mod ilegal aceste revendicări mari, care în cea mai mare parte, de fapt, beneficiarul a fost un intermediar care a cumpărat drepturile litigioase. În mod evident, este revoltătoare această atitudinea celor care au condus ANRP-ul, care au preferat să încalce legea și să nu facă dreptate solicitările proprietarilor adevărați, pentru a satisface unele solicitări ilegale ale unor samsari de terenuri„, a explicat Ludovic Orban.

El a mai spus că cel mai simplu mod prin care aceste lucruri să nu se mai întâmple, este aplicarea legii.

Trebuie aplicată legea. Ei trebuiau, ca in ordinea în care primeau dosarele, să le trimită la evaluare, iar după, să le acorde aceste valori persoanelor în drept, în ordinea cererilor. Toate aceste cereri mari care au fost intermediate au fost trecute peste rând. Este vorba de 150.000 de astfel de solicitări. Ei trebuie să-și facă treaba conform procedurilor logale.
Sunt convins că celor care sunt astăzi în ANRP nu le mai stă capul la prostii. Or să-și facă treaba cum trebuie
„, a încheiat deputatul.

DNA a cerut încuviințarea arestării preventive pentru deputații Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, într-un dosar în care sunt puși sub urmărire penală pentru complicitate la abuz în serviciu și trafic de influență, respectiv pentru abuz în serviciu, în dosarul ANRP 4. (Detalii AICI ) 

Ludovic Orban, despre cazul deputatului Ioan Oltean

#DIRECT_ONE_84xaxi#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”