Ludovic Orban: PNL va desemna un singur candidat la prezidențiale pentru competiția cu PDL

Publicat: 30 06. 2014, 21:23
Foto: agerpres.ro

Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că liberalii vor decide în ședința BPN de marţi comandarea sondajului pentru stabilirea unicului candidat din partea PNL pentru ca apoi să fie continuate negocierile pe acest subiect cu PDL, relatează Mediafax.

Potrivit lui Orban, Biroul Politic Național va hotărî, marți, asupra comandării sondajului de opinie pentru stabilirea candidatului PNL la prezidențiale, în persoana lui Klaus Iohannis sau Crin Antonescu, urmând să se decidă dacă va fi vorba de o singură casă de sondare sau două, în funcție de opțiunile celor doi liberali.

Vicepreședintele PNL a precizat că interesul în cazul cercetărilor sociologice este legat de cota de încredere, intenția de vot și alte caracteristici privitoare la cei doi candidați, fiind necesar un eșantion mai mare decât cel folosit în mod uzual.

„Noi nu putem intra în negocierile cu cei de la Partidul Democrat decât după ce PNL își va fi stabilit candidatul la Președinția României (…) Nu există ca un partid să intre în cursă cu doi candidați la Președinție. PNL își va desemna un singur candidat, care va intra în competiția de desemnare a candidatului comun la Președinție al parteneriatului dintre PNL și PD”, a afirmat Orban.

Luni, președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că PDL nu ar avea nimic împotrivă ca PNL „să-i măsoare” sociologic pe Crin Antonescu şi pe Klaus Iohannis pentru candidatura la prezidenţiale şi că „eventual şi PDL ar putea propune doi oameni”.