Ludovic Orban: Nu ni se pare normal ca cei care locuiesc în Fetești să mai plătească taxa de pod 

Ludovic Orban: Nu ni se pare normal ca cei care locuiesc în Fetești să mai plătească taxa de pod 

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, la Fetești, că liberalii consideră că cei care locuiesc în acest oraș nu ar trebui să plătească taxa de pod.

”Poziția noastră foarte clară este să nu se mai plătească taxa de pod la Fetești pentru rezidenți, pentru cei care locuiesc în Fetești, care traversează pe ruta respectivă cu alte scopuri decât cele turistice, cum sunt cei care se duc la mare. Nu ni se pare normal, este o taxă care practic ar trebui plătită de unele persoane în fiecare zi și, practic, reprezintă o gaură în bugetul familii din Fetești și din alte localități din județul Ialomița”, a spus liberalul.

De asemenea, Orban a precizat că PNL a formulat un amendament pentru realizarea investiției privind Pasajul de la Drajna.

„Majoritatea parlamentară a refuzat să finanțeze obiectivul de inveștiții Pasajul de la Drajna. Toți cei care stau la barieră trebuie să știe că PNL a formulat un amendament pentru realizarea investiției privind Pasajul de la Drajna și că PSD și ALDE au fost împotriva amendamentului PNL și îi țin pe oameni la barieră”, a mai spus Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`