Ludovic Orban, liderul liberalilor, a declarat că PNL susține proiectul de desființare a Secției speciale în forma în care acesta a fost înaintat de Guvern Parlamentului. Asta înseamnă fără alte amendamente sau superimunități pentru magistrați.
„Punctul meu de vedere legat de Secția specială e foarte clar: PNL susține desființarea Secției speciale și, după poziția exprimată de Comisia de la Veneția, forma care a fost adoptată în Guvern”, a punctat Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Comisia de la Veneția a recomandat, recent, ca Secția specială să fie desființată și să nu fie introduse noi imunități pentru magistrați.
Proiectul de lege, la care a lucrat Ministerul Justiției condus de Stelian Ion (USR-PLUS) și care a fost înaintat Parlamentului, nu prevede nicio altă imunitate în plus pentru magistrați. Numai că, la Camera Deputaților, a fost introdus un amendament care prevede că trimiterea în judecată a unui magistrat se poate face doar cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Amendamentul a fost dur criticat de Stelian Ion.
UDMR, parte a coaliției de guvernare, mai insistă, de asemenea, ca dosarele aflate acum la SIIJ să ajungă la o structură din cadrul Parchetului General. Ion a criticat și această propunere, afirmând că ar fi practic aceeași Mărie cu altă pălărie, deci SIIJ s-ar păstra și doar ar avea o altă denumire.
Ministrul Stelian Ion a precizat că PNL are aceeași opinie cu USR-PLUS, doar UDMR făcând notă discordantă. De altfel, Ion a comentat în termeni duri poziția UDMR pe acest subiect: „Mi se pare total inacceptabil că UDMR nu respectă programul de guvernare și încearcă o variantă de a păcăli cumva electoratul”.