Ludovic Orban (PNL): Ponta a supt la țâța lui Iliescu și Năstase, nu se poate dezbăla. PSD își arată adevărata față

Publicat: 08 01. 2014, 23:30

Deputatul PNL Ludovic Orban este de parere că sfârșitul USL este aproape. Acesta a declarat miercuri seară, în emisiunea „Bună seara, România”, de pe B1 TV, că sfârșitul Uniunii va veni înainte de alegerile europarlamentare din acest an.

„Încă nu s-a luat hotărârea în PNL să se rupă definitiv cu PSD. Ziua Z e aproape. Părerea mea e ca va fi înainte de europarlamentare. În mare parte le mulțumesc pesediștilor că își arată adevărata față și arată ce vor ca să îi convingă pe cei mai mulți colegi ai mei că nu mai pot continua acest mariaj. Mă rog în fiecare zi să ieșim de la guvernare”, a declarat deputatul.

Acesta a reiterat faptul că a fost de la început împotriva proiectului USL din cauza „a ceea ce reprezintă PSD ca partid”.

„Nu-mi doresc să mai participăm la nicio alegere cu PSD-ul. Știți foarte bine că eu am fost un opozant al acestui proiect al USL. Și se dovedește că am avut dreptate în multe privințe legate de relația cu PSD și mai ales de ceea ce reprezintă PSD ca partid. Ponta a supt la țâța lui Iliescu, Năstase, nu se poate dezbăla. PSD a fost întotdeauna un partid al primsecretarilor”, a mai spus Orban.

Existența USL în teritoriu este pusă sub semnul întrebării. O demonstrează tensiunile USL din Alba, Dâmboviţa, Vâlcea, Botoşani sau Caraş Severin. Dezamăgirea este mare, iar social democraţii îşi iau măsuri suplimentare în relaţia cu liberalii care fac alianţe în teritoriu cu PDL. Însă de pactul de neagresiune şi colaborare pentru alegerile europarlamentare care ar trebui să liniştească tensiunile USL din teritoriu sunt încântaţi doar liderii de la Centru.

Ludovic Orban: Ponta nu se poate dezbăla, a supt de la țâța lui Iliescu, lui Năstase