Orban, avertisment pentru liderii PSD, în prag de moțiune: Orice promisiune făcută, în bani sau în funcții, către parlamentari reprezintă o infracțiune

Orban, avertisment pentru liderii PSD, în prag de moțiune: Orice promisiune făcută, în bani sau în funcții, către parlamentari reprezintă o infracțiune
Foto: Facebook/ PNL

Ludovic Orban a declarat că PNL este mobilizat la maximum pentru a asigura reușita moțiunii de cenzură. Liderul liberalilor a precizat că Opoziția are asigurate 244 de voturi și „cu cei 3 parlamentari care și-au anunțat trecerea la Pro România, se poate spune că suntem la 247”. Chiar și așa, negocierile pentru câștigarea a cât mai multor voturi continuă.

Orban a ținut să le transmită liderilor și negociatorilor PSD să nu mai încerce să cumpere parlamentari cu bani și funcții deoarece este o infracțiune și un demers sortit eșecului: „Avertizez public președintele PSD și negociatorii PSD că orice promisiune făcută, în bani sau în funcții, către parlamentari pentru a le schimba opțiunea politică, reprezintă o infracțiune. Ca atare, îi somăm să se abțină de la practicile cu care ne-au obișnuit. Oricum, șansele de reușită a unor astfel de practici, după părerea mea, sunt egale cu zero. Oricum, noi vom continua discuțiile, vom continua negocierile și vom încerca să convingem, în continuare, parlamentari care nu au semnat moțiunea de cenzură, să fie alături de acest demers salutar pentru România, pentru că, după părerea mea, orice parlamentar care va vota această moțiune de cenzură va fi un parlamentar care va fi apreciat de opinia publică. La ora actuală, peste 80% din populația României își dorește căderea acestui Guvern și își dorește ca guvernarea PSD să înceteze”.

Ludovic Orban a mai susținut că pe unele portofolii există chiar și cinci candidați, dar asta nu înseamnă că liberalii au avut discuții pe nominalizările efective de miniștri: „Ce este adevărat este faptul că pe fiecare portofoliu nu avem doi, trei, avem chiar și patru, cinci candidați pentru poziția de ministru, dar asta nu înseamnă că am avut, în momentul de față, vreo discuție legată de nominalizări efective pentru că, repet, Partidul Național Liberal este pregătit să își asume răspunderea guvernării, iar acest lucru l-am declarat încă de la începutul negocierilor pentru această moțiune de cenzură”.

„Am văzut foarte multe informații, care au apărut pe surse în presă privitor la tot felul de candidaturi și de prezumtivi premieri, prezumtivi miniștrii. Ce pot să vă spun este că niciuna dintre informațiile care au apărut în presă nu are o pază reală. Ceea ce se va întâmpla, efectiv, va fii făcut, în mod evident, după reușita moțiunii de cenzură, după deciziile formațiunilor politice, care vor fii consultate la Cotroceni și care își vor stabilii mandatul de negociere și, evident, în urma consultărilor de la Cotroceni în funcție de propunerea pe care o va face președintele României”, a mai declarat Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare