Ludovic Orban, pentru presa spaniolă: Dacă luăm acum deciziile corecte, România, Spania și întreaga Europă vor ieși mai puternice din această pandemie

Publicat: 03 12. 2020, 19:23
Foto: Ludovic Orban / Facebook

Premierul Ludovic Orban a scris, într-un articol pentru presa spaniolă, despre lunga și trainica prietenie dintre România și Spania. Șeful Guvernului român a punctat faptul că Spania a fost un aliat-cheie a României în procesul său de aderare la Uniunea Europeană. „Acum avem aproximativ 670.000 de români care au făcut din Spania casa lor, fiind una dintre cele mai mari comunități străine în această țară”, a scris președintele PNL, pentru huffingtonpost.es.

Orban s-a referit apoi la programele PNL pentru redresarea economiei românești și pentru modernizarea sistemului de sănătate, la planurile pentru o mai apropiată colaborare cu partenerii europeni, deci și cu cei spanioli, precum și la importanța solidarității și valorilor europene.

Ludovic Orban, declarații în presa spaniolă despre solidaritate și valori comune în UE

„Doar punând în valoare această istorie, putem revitaliza prietenia noastră, pentru a face față provocărilor de azi. Nimeni nu poate nega faptul că noul coronavirus a avut un impact absolut dramatic asupra țărilor lumii. Nici Spania și România nu au scăpat. Personal, sunt mândru de modul în care Guvernul pe care îl conduc a gestionat răspunsul la pandemie până acum, dar e esențial să ne revenim, pentru a putea menține speranța și în anii care vin.

În fața efectelor pandemiei, trebuie să ne reconstruim economiile, să ne reparăm societățile și să ne asigurăm că valorile împărtășite de România și de Spania continuă să înflorească: sprijinul pentru statul de drept, încrederea fermă în solidaritatea europeană, angajamentul față de o societate deschisă, egalitate și dreptate”, a scris premierul Ludovic Orban, pentru presa spaniolă.

Liderul liberalilor a mai precizat că Europa se află acum în fața unui moment critic, în care trebuie să acționeze unit și să vorbească pe o singură voce. Europa își poate construi un viitor chiar mai luminos, dacă toate statele acționează unit, vorbesc într-o singură voce și susțin aceleași valori.

Ludovic Orban a vorbit pentru presa spaniolă despre angajamentele PNL în plan intern și extern

Președintele PNL a scris apoi că, pe 6 decembrie, românii, și nu doar cei care locuiesc în interiorul granițelor țării, sunt chemați la urne să-și aleagă noii parlamentari.

„Partidul meu, PNL, și-a propus un plan ambițios de investiții și reforme pentru a face din România o economie puternică în Europa și pentru a se asigura că sistemul de sănătate ajunge la nivelul celor din statele occidentale. Dar agenda noastră nu e doar în interesul României, ci al întregii Europe, asta deoarece o economie românească puternică va însemna o Europă mai stabilă și mai puternică pentru toți”, a mai scris Orban, pentru ediția spaniolă a Huffington Post.

Ludovic Orban a mai afirmat că el și echipa sa sunt dornici să lucreze mai constructiv și mai aproape de colegii europeni, așa cum fac cu cei spanioli. Deși fiecare țară se confruntă cu propriile dificultăți, e dincolo de orice dubiu că împreună suntem mai puternici.

„Dacă luăm acum deciziile corecte, România, Spania și toată Europa vor deveni mai puternice după pandemie. Faptul că atât de mulți români au ales Spania ca noua lor casă și au prosperat împreună cu prietenii și vecinii lor spanioli spune foarte multe despre ce putem obține dacă acționăm împreună.

După sute de ani de prietenie între Spania și România, a venit timpul să revitalizăm și să extindem prietenia noastră. E dorința mea sinceră și planul meu să acționăm în acest sens. Tocmai de aceea, rog românii care locuiesc în Spania să reflecteze asupra tuturor acestor lucruri când vor vota pe 6 decembrie”, își încheie Ludovic Orban articolul din Huffington Post Spain.