Ludovic Orban, omagiu pentru eroii Revoluției. Premierul a depus o coroană de flori în memoria victimelor din decembrie `89: „Ne-ați scăpat de ciuma roșie” (VIDEO)

Publicat: 21 12. 2019, 13:33

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a depus și el o coroană de flori la Troița din Piața Universității, sâmbătă, la slujba de pomenire a eroilor martiri căzuți în timpul Revoluției din decembrie 1989.

„Luna decembrie a devenit pentru România simbolul eliberării de sub dictatura comunistă. S-au împlinit zilele trecute trei decenii de când scânteia anticomunistă s-a aprins la Timişoara. (…) Sfârşitul anului 1989, în care românii s-au ridicat cu mult curaj pentru libertate, adevăr şi dreptate şi au pus capăt regimului tiranic şi corupt, a schimbat cursul istoric al României. Românii au ales atunci un drum pe care şi l-au dorit ireversibil şi care a constituit punctul de plecare şi un fundament solid pentru respectarea drepturilor omului, libertate de expresie, democraţie parlamentară, pluralism în toate aspectele vieţii publice, economie de piaţă, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană.

Avem datoria să omagiem memoria tuturor celor care au pus libertatea mai presus de propria viaţă pentru ca România să renască, eliberată din carapacea regimului comunist. Avem responsabilitatea, faţă de memoria martirilor Revoluţiei Române, să se facă dreptate, iar societatea românească să cunoască adevărul. Sunt încă printre noi persoane care, în acele zile tulburi, au fost rănite ori şi-au pierdut copiii, părinţii sau pe cineva drag şi care aşteaptă ca instituţiile statului de drept să facă dreptate. Sunt răspunsuri prea mult timp aşteptate de români şi în lipsa cărora coeziunea şi încrederea societăţii au fost şubrezite”, a fost mesajul premierului, potrivit digi24.ro.

Revoluționarii prezenți la kilometrul 0 al marilor victorii românești, Piața Universității, i-au mulțumit premierului pentru prezența sa și au cerut dreptate în dosarul Revoluției, unde Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați de crime împotriva umanității.

„Vă mulțumim că ați venit”, a spus unul dintre oamenii din Piață. „Ne-ați scăpat de ciuma roșie”, a spus un altul.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.