Ludovic Orban: Nu voi vota un Guvern din care face parte UDMR

Ludovic Orban: Nu voi vota un Guvern din care face parte UDMR

Ludovic Orban a anunţat, luni, că nu va vota un Guvern al USL din care să facă parte UDMR. Deputatul PNL și-a motivat decizia sa categorică împotriva cooptării UDMR la guvernare, în funcţie de patru motive, care vizează colaborarea cu PDL şi Traian Băsescu.

Primul argument al liberalului se referă la tradarea partidului minorităților maghiare. „UDMR a trădat în 2009 înţelegerea cu PNL şi cu PSD, fiind factorul decisiv care a permis învestirea guvernului Boc 2 (după ce, culmea, votaseră moţiunea de cenzură care a dus la căderea cabinetului Boc 1 )”. A 2-a motivare se referă la voturile pe care UDMR le-a acordat Guvernului Boc: „Timp de 3 ani UDMR a votat toate aberaţiile guvernului Boc, care au creat dezastrul economic, social şi instituţional de astăzi”.

De asemnea, Orban nu a uitat că UDMR a boicotat referentumul din 29 iulie: „UDMR a boicotat referendumul de demitere a lui Băsescu, fiind un factor decisiv în operaţiunea de salvare a lui Băsescu”. Ultimul motiv pentru care liberalul nu este de acord cu o cualiție UDMR-USL este legat de dorința celor care au votat Uniunea:  „Cetăţenii care ne-au votat sunt într-o proporţie zdrobitoare împotriva cooptării UDMR la guvernare”, a explicat Orban pe contul său de facebook

Orban subliniază astfel faptul că nu va vota un guvern din care afce parte UDMR.

„Mai precizez că nu voi vota un Guvern din care face parte UDMR”, a spus deputatul PNL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că a discutat cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi de luni vor începe discuţiile pentru crearea unei majorităţi constituţionale cu Uniunea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`