Ludovic Orban, despre eventuala neconstituţionalitatea legilor pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea: ”Avem soluţii la fiecare situaţie”

Ludovic Orban, despre eventuala neconstituţionalitatea legilor pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea: ”Avem soluţii la fiecare situaţie”
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a vorbit, joi, despre eventualitatea în care Curtea Constituțională ar declara neconstituționale legile în cazul cărora Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului. Prim-ministrul susține că PNL are soluții pentru orice situație și s-a referit astfel la posibilitatea adoptării unei ordonanțe de urgență sau la o presiune suplimentară asupra aleșilor, informează Agerpres.

„Avem soluţii, la fiecare situaţie avem soluţii: fie ordonanţă de urgenţă, fie generarea unei presiuni suplimentare pe o Cameră sau alta a Parlamentului sau pe şedinţele reunite, fie adoptarea lor atunci când vom avea o majoritate consolidată după alegeri”, a susținut Ludovic Orban.

„Indiferent ce a decis Curtea, eu cred că trebuie să îmi spun punctul de vedere şi oamenii trebuie să ştie acest punct de vedere. În ceea ce priveşte legea pe care ne-am angajat răspunderea, era o lege de corectare a unui act normativ, adoptat de guvern, sub formă de ordonanţă de urgenţă – este vorba de OUG 51, repet, era o ordonanţă de urgenţă. Nu era în Parlament o lege care să fi fost iniţiată de parlamentari, nu am afectat în niciun fel dreptul de legiferare al Parlamentului, ci am corectat un act normativ care a fost emis de guvern prin ordonanţă de urgenţă şi care era obligatoriu de corectat. (…) Nu puteam să stau să asist nepăsător la faptul că sunt copii care nu se duc la şcoală pentru că nu li se mai decontează naveta! Nu puteam să stau nepăsător la situaţia creată prin Ordonanţa 51, în care, în ciuda reglementărilor europene pe care trebuia să le respectăm, să le punem în practică, s-au amânat până în 2023 licitaţiile pentru trasee, menţinându-se în trafic o mulţime de rable şi de hârburi care nu mai respectă sub nicio formă obligaţiile minime de siguranţă, de confort, care ar fi fost obţinute prin intermediul licitării traseelor şi prin condiţiile care sunt puse ca urmare a regulamentului european, în procedurile de licitaţie”, a mai spus Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)