Ludovic Orban nu se vede responsabil pentru eșecul moțiunii și dă vina pe UDMR

Publicat: 01 07. 2018, 18:00

Preşedintele PNL a declarat că principalii vinovați pentru eșecul moțiunii de cenzură sunt UDMR-iștii, iar el nu are ce să-și reproșeze.

”Categoric nu. Chiar mă amuză comentariile unora care totuşi nu sunt cu PSD-ul şi care au o anumită experienţă politică. Cum să consideri că opoziţia este responsabilă pentru faptul că nu a trecut moţiunea de cenzură? Asta nu se întâmplă în nicio democraţie din lumea asta. Opoziţia poate fi considerată responsabilă dacă nu depune o moţiunea de cenzură şi dacă nu apelează la această pârghie pe care o are la dispoziţie conform Constituţiei şi legii”, a spus Ludovic Orban, citat de Digi24.

În opinia sa, UDMR e principala vinovată pentru eșecul moțiunii: ”UDMR în opinia mea a fost clar factorul decisiv în nereuşita acestei moţiuni, pentru că dacă UDMR miercuri dimineaţă, când au spus că iau decizia, ar fi anunţat că votează moţiunea de cenzură sau măcar că îşi lasă parlamentarii să voteze fiecare după mintea lui, votau cel puţin 50-60 de parlamentari PSD moţiunea”.

Liderul PNL a mai spus că, probabil, Liviu Dragnea i-a promis lui Kelemen Hunor lucruri pe care el nu le-ar fi putut promite niciodată pentru că sunt de nenegociat: ”După negocierile pe care le-am avut cu UDMR, probabil domnul Kelemen Hunor s-a dus la domnul Dragnea, asta ştim că s-a dus la discuţii cu domnul Drganea, dar ce au discutat nu putem şti, dar probabil domnul Dragnea le-a promis lucruri pe care eu nu le-aş fi promis niciodată pentru că sunt lucruri care sunt de nenegociat”.