Ludovic Orban, despre moţiunea de cenzură: Obiectivul nostru fundamental este să punem capăt acestui regim autocratic de SLUGI care sunt conduse de un STĂPÂN DE SCLAVI
Liderul PNL, Ludovic Orban, a vorbit, sâmbătă, despre moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Dăncilă şi şansele acesteia de reuşită.
Orban a precizat că negocierile liberalilor cu celelalte partide pentru susţinerea acestui demers vor continua şi la începutul săptămânii viitoare.
”Negocierile continuă în cursul săptămânii viitoare, până în ziua votului. (…) Nu am purtat discuţii direct cu domnul Ponta, dar am purtat cu colegi de-ai săi. Opinia mea este că cine este împotriva lui Dragnea nu are altă armă decât să voteze moţiunea de cenzură, nu are nevoie de invitaţia mea”, a spus Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Cu această ocazie, el a lansat un nou atac la adresa PSD şi a liderului PSD, Liviu Dragnea, spunând că obiectul fundamental al PNL este acela de a pune capăt „acestui regim autocratic de slugi care sunt conduse de un stăpân de sclavi”.
Liderul liberalilor a recunoscut, totuşi, că va fi greu pentru PNL să formeze o majoritate, având în vedere actuala structură parlamentară.
”Nu am ce să negociez partea de după moţiune. Eu am spus că, dacă trece moţiunea de cenzură, PNL este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării dacă vom avea capacitatea de a face o majoritate guvernamentală. Candidatul la prim-ministru al PNL este cel care a fost stabilit în Consiliul Naţional. Totul depinde de negocierile care vor urma după. Este greu să spui acum că PNL va avea capacitatea cu actuala structură parlamentară să formeze o majoritate. Dar în momentul în care iniţiezi o moţiune de cenzură trebuie să arăţi foarte clar că eşti pregătit să îţi asumi răspunderea guvernării. Negocierile se vor desfăşura ulterior. Obiectivul nostru fundamental este să punem capăt acestui regim autocratic de slugi care sunt conduse de un stăpân de sclavi. Evident că în discuţiile cu toţi parlamentarii din majoritatea guvernamentală le spun acelaşi lucru: să dăm jos acest Guvern şi după aceea la consultările de la Cotroceni se va degaja o formulă guvernamentală, dacă se va forma o majoritate parlamentară”, a arătat Ludovic Orban.