Ludovic Orban, la semnarea contractului de reabilitare a linie ferate Brașov – Simeria: Obiectivul nostru e să modernizăm toate traseele importante de cale ferată (VIDEO)
Premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au participat, marți seară, la semnarea contractului ”Reabilitare linie de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunea 2 Apața-Cața”.
„Mă bucur să fiu prezent aici, pentru că e un moment extrem de important. Odată cu semnarea acestui contract, practic avem semnate contractele de construcție pe toate tronsoanele de cale ferată de pe principalul coridor paneuropean, legătura dintre Brașov și Curtici. Din coridorul 4 paneuropean de la Constanța până la Curtici a mai rămas un singur tronson care urmează să fie construit. E vorba despre tronsonul Predeal – Brașov. În rest, toate tronsoanele fie au fost finalizate, fie sunt în curs de construcție. E vorba de o modernizare a căii ferate la standarde europene, cu viteze de deplasare de până la 160 de km/h pentru transportul de persoane și până la 120 de km/h pentru transportul de marfă. E un tronson extrem de complicat acesta, cu o valoare mare.
Vom profita de finanțările masive de care va beneficia România și obiectivul noștru e să reabulităm toate traseele importante de cale ferată”, a declarat Ludovic Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Orban a vorbit apoi despre o serie de investiții în transportul feroviar ce vor fi făcute în anii următori: „Traseul de cale ferată de pe coridorul 9 paneuropean de la Ploiești la granița de est, deja avem contracte pentru realizarea documentațiilor tehnico-economcie, realizarea studiior de fezabilitate pe toate sectoarele. Le vom introduce pe exercițiul financiar multianual, pentru că există la nivelul UE o prioritizare a transportului. Transportul pe cale ferată e considerat prioritar, pentru că oferă siguranță, viteză și e prietenos cu mediul. Tronsonul de cale ferată București – Craiova – Turnu Severin – Caransebeș – Timișoara – Arad. Cu excepția tronsonul București – Craiova, suntem în faza de eliberare a documentațiilor tehnico-ecnomice pe toate tronsoanele. Cele mai avansate tronsoane vor fi finanțate prin facilitatea de reziliență și recuperare. Toată această parte de cale ferată va fi modernizată la standardele pe care ni le dorim. Suntem în procedură de licitație pentru semnarea contractului de proiectare și construcție pe tronsonul Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, unde se va realiza modernizarea și electrificarea. Sigur că urmărim și realizarea legăturii dintre București și Giurgiu. Semnul impotenței guvernărilor de până acum e podul de la Grădiștea, pod distrus de inundații în 2006 și care nu a fost refăcut nici până acum”.