Ludovic Orban a declarat marți, pentru B1 TV, că se poate ajunge la anticipate dacă președintele Klaus Iohannis se mai încăpățânează să desemneze premieri care nu au capacitatea de a-și asigura majoritatea parlamentară. Dacă se va ajunge în situația de a fi declanșate anticipatele, dar Iohannis le va refuza și va perpetua artificial criza, se poate ajunge inclusiv la situația în care mandatul de președinte al acestuia să fie contestat, a mai spus Orban.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Dacă președintele nu vrea să dizvolve Parlamentul (după ce sunt respinse în Parlament două propuneri de Cabinete) și persistă în desemnarea de premieri care nu au capacitatea de a obține majoritatea parlamentară, se poate ajunge la un conflict juridic de natură constituțională în care CCR să se pronunțe și să stabilească cum e interpretat corect acest text privind anticipatele. Păi, se poate ajunge la situația, prin absord vorbind, în care Cîțu să rămână 3 ani la Palatul Victoria, așa ceva nu e admisibil, constituțional și nu are nimic democratic.
Președintele, dacă se încăpățânează în a prezenta astfel de soluții absurde care nu țin cont de prevederile constituționale, inclusiv președintele poate ajunge în situația de a-i fi contestat mandatul de președinte, dacă el perpetuează în mod artificial criza”, a declarta Ludovic Orban.
Fostul lider PNL a mai afirmat că el nu exclude posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să aibă un proiect cu PSD.
„Eu nu pot să îmi găsesc nicio explicație legată de atitudinea domnului Iohannis față de mine. Eu sunt un om corect, un om care respectă toate înțelegerile, un om care a colaborat extrem de bine intenționat, un om de bună credință și nu există niciun fel de motiv care să poată să justifice o atitudine atât de încrâncenată din partea lui Iohannis împotriva mea. Probabil altele sunt explicațiile și le vom afla în curând. Eu nu exclud posibilitatea ca Iohannis să aibă un proiect cu PSD”, a mai susținut Orban.