După ce a pierdut alegerile interne din PNL, Ludovic Orban a lansat o nouă rafală de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis, marele susținător al lui Florin Cîțu, premierul cu o cotă de încredere de puțin peste 10%.
În opinia lui Ludovic Orban, oficialul de la Cotroceni a greșit atunci când a decis să-l protejeze și să-l promoveze pe Cîțu. Astfel, președintele României a mizat pe „progresism” și implicit, s-a poziționat „împotriva identităților naționale”.
„Domnul Cîțu, ne uităm în moțiunea care a câștigat congresul și vedem că nu are nimic din filonul național, din ceea ce înseamnă relația firească cu morala creștină, apărarea satului român. Știe tot partidul că Iohannis și-a dorit ca partidul să fie mai degrabă progresist. Nu știu de ce.
Cam bate un vânt nu foarte pe gustul românilor și în general al Europei Centrale, care e împotriva identităților naționale, care încearca să nege niște lucruri care sunt așezate în mod firesc în societatea noastră de mult timp. Asta nu înseamna că noi trebuie să fim altceva decât suntem noi, avem specificul nostru, personalitatea noastra, trebuie să ne apărăm valorile noastre indiferent de ce vânt bate”, a declarat Ludovic Orban, pentru Realitatea Plus.
Klaus Iohannis a greșit flagrat în raport cu democrația și cu partidul care l-a propulsat, crede Ludovic Orban.
„Nu știu ce urmărește domnul Iohannis dar a rămas repetent în ultimele luni. PNL trebuie să stea pe propriile picioare. A rămas repetent în raport cu democrația și în raport cu PNL. Cum să poți susține la președinția PNL un candidat care nu o să mai fie premier, care a făcut franjuri PNL, a distrus coaliția, nu are nicio perspectivă, are o cotă de încredere de 10%. Guvernul Dăncila era aproape de 20% incredere.
Schimbarea ministrului Justitiei nu putea fi făcuta de Cîțu fără acordul președintelui Iohannis. Vă garantez acest lucru”, a mai trasmis Orban, pentru sursa citată.