UPDATE:Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), a fost adoptat, vineri, în ședința de Guvern, anunță Biroul de presă al Executivului.
Acest lucru nu înseamnă însă că Guvernul desființează Secția Specială, ci faptul că își asumă propunerea venită de la ministrul Justiției.
Portrivit unor surse citate de Agerpres, următorul pas este elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege care va fi înaintat spre dezbatere Parlamentului.
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, în debutul ședinței de guvern, că propunerea de desființare a Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) i se pare una corectă.
”De principiu (propunerea de desființare a SIIJ – n.r.) mi se pare o propunere corectă, care e, de altfel, și în programul de guvernare. Practic, angajamentul nostru legat de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) este de transpunere a recomandărilor. Obiectivul nostru este ca, la un moment dat, să punem punct acestui Mecanism de Cooperare și Verificare”, a declarat Ludovic Orban.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a prezentat, anterior, mai multe argumente în favoarea desființării SIIJ.
”Această secție a fost înființată prin legea 207/2018 care a modificat legea 304/2004 și care a creat o structură fără persoanlitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă ÎnaltaCurtede Casație și Justiție.
Contextul în care au fost promovate aceste modificări a fost unul plin de tensiune, fără consultare publică, cu reacții foarte virulente din partea multor magistrați care s-au opus modificărilor – e adevărat că au fost și alții care au avut alte opinii – dar cu o critică foarte clară și severă din partea partenerilor europeni, începând cu Comisia Europeană, GRECO și Comisia de la Veneția.
Prin modificarea inițială s-au stabilit modalitățile de numire a conducerii secției și principiile de funcționare, o modificare precară, insuficientă pentru a operaționaliza secția, ceea ce a determinat Ministerul Justiției și vechiul guvern de a promova o ordonanță de urgență prin care se aduceau clarificări, în primul rând, modalității de numire a conducerii SIIJ, OUG care,la rândul ei, a stârnit mari nemulțumiri și critici, atât în țară cât și în străinătate.
În ceea ce privește documentele și recomandările europene, ele au recomandat ca această secție să nu fie înființată pentru că s-ar crea o presiune suplimentară asupra magistraților, în paralel cu presiunile deja create prin alte modificări legislative promovate în anul 2018. S-a recomandat României să reconsidere stabilirea unei structuri separate de parchet pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori, eventual recurgerea la procurori specializați, recomandare ignorată. S-a arătat că modul în care este structurată această secție nu poate să conducă la o bună funcționare a ei și o combatere eficientă a corupției, competența stabilită pentru această secție creând o categorie aparte de cetățeni care să fie supuși exclusiv competenței sale de funcționare. S-a mai arătat că modalitatea de funcționare contravine principiului controlului ierarhic, stabilit ca principiu constituțional în Ministerul Public. Toate aceste critici au fost prealabile operaționalizării secției.
Dacă aceasta a fost situația înainte de a se înființa secția, ceea ce a urmat a confirmat aceste temeri, pentru că o serie de măsuri procesuale luate de această secție au arătat că s-au retras recursuri făcute de DNA anterior la anumite cauze de mare corupție. (…)
După cum arată chiar raportul de țară, au fost deschise o serie de acțiuni unor procurori și judecători care criticau procesul de modificare a legilor justiției și a Codurilor penale, la acea dată.
Dincolo de aceste aspecte care țin de activitatea Secției în sine, analiza prevederilor legale arată că este o instituție sui generis care iese din principiile de funcționare ale Ministerului Public prin modul de reglementare a funcționării, prin noțiunea de procuror ierarhic care, practic, nu se mai subordonează procurorului general, prin faptul că s-a creat, de facto, o categorie de cetățeni care ar putea beneficia, prin jocul reglementărilor, de imunitate.
De asemenea, există o vulnerabilitate pentru că lipsa unor dispoziții exprese ar putea să conducă la posibilitatea procurorilor din această secție de a participa la sedința de judecată să fie oprită. Practic, ei nu pot să reprezinte cauzele pe care le instrumentează (…) pentru că a fost gândită prost competența și modul de funcționare. (…)
Numirea agenților și ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor din cadrul SIIJ s-ar face de către procurorul șef de secție, care nu are personalitate juridică. (…)
S-a discutat mult în legătură cu o decizie a CCR care a constatat că secția este constituțională, ceea ce nu contrazice cu nimic tot ce s-a expus aici pentru că, în decizia ei, CCR s-a pronunțat cu privire la compatibilitatea cu Constituția, nu și cu privire la funcționalitatea acestei secții și la activitatea ei, excedând competenție CCR. Deci nu e nimic contradictoriu între toate aceste critici care au venit din partea magistraților, organismelor europene partenere României care au semnalat viciile de construcție juridică încă din start, respectiv dispozițiile din decizia CCR”, a declarat Cătălin Predoiu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.