Ludovic Orban: Eu nu cred că va exista vreun parlamentar PNL care să voteze moțiunea de cenzură a PSD / Ar fi un tupeu maxim să fie desemnat premier tot Florin Cîțu dacă e demis (VIDEO)

Publicat: 04 10. 2021, 14:09
Actualizat: 04 10. 2021, 14:30
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ludovic Orban s-a arătat de părere că nu va exista vreun liberal care să voteze moțiunea de cenzură a PSD, care va fi dezbătută și votată marți în plenul reunit al Parlamentului. Totodată, fostul președinte al PNL a sugerat că ar fi un „tupeu maxim” să fie desemnat premier de Klaus Iohannis tot Florin Cîțu în eventualitatea în care este demis la votul de mâine.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ludovic Orban nu crede că vreun parlamentar PNL va vota moțiunea PSD

„Să nu discutăm ipoteze care nu stau în picioare. Eu nu cred că va exista vreun parlamentar al Partidului Național Liberal care să voteze moțiunea de cenzură a PSD”, a declarat Ludovic Orban, luni, la Parlament.

Referitor la posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să îl desemneze premier tot pe Florin Cîțu în eventualitatea în care Guvernul Cîțu este demis la moțiunea de cenzură de marți, Ludovic Orban a afirmat: „Ăsta ar fi tupeu maxim să vii cu Florin Cîțu…”.

Florin Cîțu, președintele PNL, anunțase că parlamentarii liberali vor participa la ședința de plen, însă nu vor vota moțiunea.

PSD, formațiunea care a inițiat moțiunea ce va fi votată marți, i-a invitat pe parlamentarii de la USR și AUR să voteze la vedere și să își asume „acest vot de blam la adresa lui Florin Cîțu și a acoliților lui”.