Premierul Ludovic Orban a declarat că a participat la o ședință de analiză la Centrul de Comandă al Intervenției, pe tema inundațiilor care s-au produs în țară în ultimele zile. La discuții au participat mai mulți miniștri, secretari de stat, șeful IGSU și directorul Apelor Române. Șeful Guvernului s-a referit la riscurile de inundații în perioada următoare și a anunțat că, la nivel local, se vor constitui comisii ce vor evalua pagubele, astfel încât proprietarii să fie despăgubiți. Orban a mai spus că putem primi și bani europeni pentru despăbugiri, dar trebuie ca Bucureștiul să trimită în maximum 12 săptămâni o evaluare la nivel național a pagubelor.Inundații au făcut prăpăd în România în luna iunie, declarată cea mai ploioasă din ultima jumătate de secol. Trei persoane și-au pierdut viața, 71 au fost evecuați, iar o fetiță a dispărut în apele Cibinului și nu a fost găsită. Mai multe drumuri sunt blocate sau restricționate. Potrivit IGSU, au avut loc inundații în 29 județe.Președintele Klaus Iohannis a declarat că autoritățile trebuie să fie mai bine pregătite să facă față fenomenelor meteorologice extreme. Acesta a subliniat că nu mai este suficient să se construiască diguri, ci trebuie să se ia măsuri de conservare a fondului forestier și de împădurire.
Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat, la finalul unei ședințe la Centrul de Comandă al Intervenției, că oamenii afectați de inundații vor fi despăgubiți, după ce comisiile întrunite la nivelul prefecturilor vor evalua pagubele.
„Am luat măsura de constituire la nivelul prefecturilor a comisiilor de evaluare a pagubelor produse de inundații. Ele vor face evaluarea într-un timp cât mai scurt, astfel încât să intervenim cu fondurile necesare pentru reparații, pentru despăgubirea proprietarilor ale căror proprietăți au fost afectate. Putem apela și la finanțări din partea fondurilor europene. Va trebui să pregătim situația la nivel național a pagubelor în termen de maxim 12 săptămâni”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul a mai precizat că Guvernul are la fondul de rezervă suma de 1,4 miliarde lei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„În primul rând, riscul cel mai mare îl avem pe Prut, unde urmează să intre în țară viitura care vine dinspre Ucraina. Există o mobiliare foarte mare din patea echipelor de la IGSU și celelalte forțe din cadrul Ministerului de Interne, echipele de la Apele Române, care au luat un set de măsuri pentru a preveni eventuale riscuri.
Riscul cel mai mare e în amonte de barajul de la Stânca Costești, care poate prelua catitatea de apă, în special în două localități, unde s-au luat măsuri pentru a încerca să prevenim inundațiile și unde urmează să fie evacuate persoanele expuse. Am fost 252 persoane evacuate sau salvate din calea viiturilor.
Exceptând riscul mare pe Prut, sunt și în alte zone, dar e greu de anticipat locurile unde se pot produce, pentru că, din cauza unor fenomene de instabilitate meteo și a unor precipitații foarte abundente, se pot crea local astfel de inundații.
Important e că tendința va fi, în nordul Moldovei, începând de mâine, să se reducă instabilitatea atmosferică și riscul de ploi abundente se va reduce. Se va muta un pic spre spre nord-vest. Va exista un risc în zona Dobrogea”.