Ludovic Orban: În urma controalelor din secțiile ATI, o să existe un plan de conformare ce va fi comunicat managerilor / Mai multe spitale vor deveni suport COVID (VIDEO)
Premierul Ludovic Orban a avut, luni, o ședință de urgență cu Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Potrivit premierului, în cadrul întrunirii au fost abordate „două subiecte importante”, mai exact planul de verificări efectuate în secțiile de Terapie Intensivă din țară, precum și creșterea capacității de tratare a pacienților care au nevoie de internare în ATI.
Ludovic Orban, după ședința de urgență cu Nelu Tătaru
„Am abordat două subiecte importante. Primul subiect, planul de verificări efectuate de Direcțiile de Sănătate Publică, prin inspectorii sanitari, în toate secțiile de Terapie Intensivă din spitale. Al doilea subiect, creșterea capacității de tratare a pacienților care au nevoie de internare în secțiile de Terapie Intensivă. La primul subiect am discutat foarte clar ce urmărim. Urmărim practic conformitatea cu reglementările, fie că e vorba de Ordinul 1500 sau de alte reglementări privind funcționarea secțiilor de Terapie Intensivă. În urma acestor controale o să existe un plan de conformare, care va fi adus la cunoștința managerilor spitalelor. Orice lucrare de reparație, orice achiziție, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan de conformare. De asemenea, pot să anunț de pe acum că am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli printr-o finanțare europeană nerambursabilă”, a precizat premierul Ludovic Orban.
În ceea ce privește creșterea capacității de tratare în secțiile ATI, premierul și ministrul Sănătății au discutat „în detaliu situația pe fiecare județ”. Ludovic Orban a menționat că și alte spitale vor deveni suport COVID.
„La al doilea subiect legat de creșterea capacității de tratare în secțiile de Terapie Intensivă am discutat în detaliu situația pe fiecare județ – câte paturi de terapie intensivă sunt, câte paturi sunt disponibile. De asemenea, am discutat situația personalului și a posibilității de recrutare de personal suplimentar care să deservească secțiile de Terapie Intensivă și în urma acestei analize va fi crescută capacitatea de tratare, inclusiv prin includerea a noi spitale care vor deveni spitale de suport COVID. De asemenea, în cadrul acestei discuții legate de secțiile de Terapie Intensivă, am abordat un subiect pe care l-am mai abordat de altfel. Respectarea rigorilor prevăzute în Ordinul 1500 privind internarea în Terapie Intensivă, adică internarea doar a cazurilor efective care necesită internarea în Terapie Intensivă și, în rest, funcționarea acelor secții intermediare despre care am tot vorbit, în care evident să existe posibilitatea de tratare pentru cazurile intermediare, dar să nu fie necesară internarea la Terapie Intensivă decât pentru acele cazuri care chiar necesită în conformitate cu condițiile de internare necesită internare în secțiile de Terapie Intensivă”, a adăugat prim-ministrul.