Ludovic Orban: Nu pot sta cu mâinile în sân când un clan toxic își bate joc de România
Ludovic Orban a fost audiat marți, la DIICOT, în dosarul de înaltă trădare care o vizează pe Viorica Dăncilă. La ieșirea din instituție, el a spus că a depus plângerea penală pentru că nu poate sta cu mâinile în sân când un clan toxic își bate joc de țară.
”Am dat o declarație, am răspuns la toate întrebările la care am putut să răspund. Ar fi culmea să spun ce m-au întrebat, ce am răspuns. Nu intrăm în detalii. Nu am propus o listă de martori. Ceea ce mă interesează pe mine este ca faptele în care s-au derulat evenimentele și deciziile să fie cercetate. Am dat un răspuns cât se poate de clar, atunci când un clan toxic își bate joc de România și afectează interese fundamentale ale României, nu pot să stau cu mâinile în sân să mă fac că nu văd când sunt afectate interesele României pentru interesele personale ale unui lider politic sau altul”, a declarat Ludovic Orban.