Ludovic Orban: Digitalizarea ANAF, obiectiv clar asumat. Primul lucru e să-l convingi pe funcționar că e inclusiv în interesul lui

Publicat: 29 06. 2020, 12:57
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că digitalizarea administrației, implicit a ANAF, este un obiectiv clar asumat al Guvernului PNL. Pași s-au făcut în acest sens, dar mici deoarece guvernanții au trebuit să se confrunte cu epidemia de coronavirus, cu o criză economică, secetă, apoi inundații. Orban a mai precizat că rezistență în fața digitalizării vine inclusiv din partea unor funcționari publici.

Prim-ministrul României: Digitalizarea ANAF, obiectiv clar asumat de Guvernul PNL

Premierul Ludovic Orban a vorbit, luni, despre digitalizarea ANAF ca obiectiv al Guvernului pe care îl conduce, dar și despre obstacolele cu care se confruntă în acest demers.

„Convingerea mea e foarte clară: într-o țară în care afacerile o duc bine, toată lumea o duce bine și toată lumea are oportunități să trăiască mai bine. Angajații au posibilitatea de a alege, sectorul public poate fi plătit mai bine. Partidele de stânga populiste, vorbesc de creșteri de pensii din pix. Nu există decât două soluții de creștere a pensiei ca putere de cumpărare: creșterea numărului de angajați și creșterea salariului mediu, ambele se bazează pe dezvoltare, politici de dezvoltare, creșterea experoturilor, creșterea capaicităților de producție.

Cât privește taxele și impozitele, nu știu dacă știți, dar ANAF nu are compartiment pentru digitalizare, compartiment informatic. De digitalizarea ANAF se ocupă compartimentul din Ministerul Finanțelor care, probabil, trebuie întâi să digitalizeze Ministerul Finanțelor. Sigur că n-o să așteptăm înființareau nui comaprtiment.

Avem obiective clare, am făcut pași în această direcție, e adevărat mici. Dar pașii mari nu-i poți face în șase luni, din care patru luni de criză. Aici au fost finanțări de la Banca Mondială pentru digitalizarea ANAF, banii n-au fost folosiți. Au fost obligați patronii să-și cumpere case de marcat care să trimită online informațiile, iar ANAF de trei ani nu și-a luat serverele pe care să centralizeze informația. În vamă n-a funcținat niciun scanner cumpărat, au fost de mobilier. Niciodată cei care operau aceste scannere nu au avut niciun interes ca ele să funcționeze. Despre ce vorbim?

Evident că digitalizarea ANAF e obiectivul nostru fundamental. Am urmărit modele din alte țări pe care le putem urma. Nu poți face peste noapte. Noi nici nu avem în nomenclatorul de meserii designerul de aplicații.

Cauți în administrația publică oameni bine intenționați, se formează echipe foarte greu, iar acestea întâmpină o mare rezistență pentru că primul lucru pe care trebuie să-l faci e să-l convingi pe funcționar că e inclusiv în interesul lui să digitalizeze operațiunile.

E un obiectiv clar asumat care se va derula pe cât de rapid e posibil”, a declarat, luni, premierul.

Ludovic Orban, despre provocările Guvernului PNL

Ludovic Orban a vorbit și despre marile provocări cu care se confruntă Guvernul. Cum au lovit în aceeași perioadă epidemia de coronavirus, criza economică, seceta și, ulterior, inundațiile, guvernanții au avut decizii grele de luat și uneori au lucrat și până la 4 dimineață.

„Guvernul pe care îl conduc e unul care înțelege foarte bine că guvernarea nu e un act al unor oamenii care au primit niște revelații sau care privesc ordine de la partide ce decizii să ia. Guvernarea e un dialog permanent cu societatea în ansamblu și o căutare permanentă a soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă o societate. Cine și-ar fi imaginat că, în loc să ne ocupăm de debirocratizare, de digitalizare, susținerea investițiilor și tot ce înseamnă parteneriat serios pentru dezvoltare, o să ne confruntăm cu epidemie, criză economică, secetă și acum au mai venit și inundații? De multe ori a trebuit să adoptăm acte normative a căror formă finală am adoptat-o la ora 4 dimineață, că provocările au fost de asemenea natură. Dacă așteptam să luăm deciziile legate de șomajul tehnic… Și așa am întârziat un pic, că au apucat să încheie 200 și ceva de mii de contracte de muncă. Poate nu s-ar fi încheiat dacă am fi reușit să adoptăm un pic mai repede Ordonanța de Urgență. Am adoptat-o practic aproape după reînvestire”, a mai afirmat premierul Ludovic Orban.