Premierul Ludovic Orban a vorbit duminică seară, pentru B1 TV, despre evoluția epidemiei de coronavirus și noi măsuri ce ar putea fi impuse pentru a limita răspândirea bolii, despre situația economică a țării, alegerile parlamentare și pregătirile PNL pentru acest scrutin, precum și despre ultimele evenimente de pe scena politică.
Declarațiile premierului Ludovic Orban, pentru B1 TV:
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Eveniment - 29 nov, 21:46
- Despre evoluția epidemie în București: În Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă am făcut niște modificări, în care am decis să utilizăm două praguri, de 1,5 la mie și de 3 la mie în ultimele 14 zile și am stabilit măsurile pentru fiecare situație. DSP a constatat azi că a fost depășit indicele și azi e 3,02. Mâine la 15.00 se va întruni CMSU și va pune în practivă reglementările din Hotărâre. La un nivel de infectare de peste 3 la mie se iau urmotarele măsuri: obligativitatea portului măștii în toatespațiile publice închise și deschise... Deci la ora 15.00 se va întruni CMSU și va lua deciziile care sunt obligatorii. Deci purtarea măștii în spațiile publice. Toate școlile vor funcționa online, deci se suspendă predarea în clase. Va fi școală în online. Momentul va fi anunțat. Mâine, însă, copii merg la școală în regim normal.
- La solicitarea mediului cultural și a HORECA, noi am schimba evaluarea inițială și am introdus pragul de 3 la mie. După 3 la mie se suspendă activitatea în instituțiile de cultură, teatre cinematografe dar și în restaurante, cafenele. Aceste măsuri au valabilitate 14 zile.
- Obiectivul nostru e ca în această perioadă să intrăm pe un trend descendent. Sunt cele mai severe măsuri prevăzute în prevederile actuale.
- Cum am ajuns în această situație?Această creștere a numărului de cazuri afectează toată UE. Sunt țări unde evoluția numărului de cazuri a fost mai mare decât cea din România. Ea s-a datorat faptului că am luat decizii de reluare a unor activități. Pe primul loc au fost evenimentele private, motiv pentru care am decis să nu mai permitem organizarea acestor evenimente de tip nunți, botezuri, mese festive.
- Poliția Locală trebuie să asigure în Centrul Vechi, și nu numai, respectarea regulilor. Ne-am și gândit ca în zonele unde riscul de infectare e mare să existe patrulare permanentă.
- Deci am luat decizia ca pe o perioadă de 30 de zile, din data de 15 octombrie, să nu mai permitem. Cer scuze față de cei care aveau programate nunți, botezuri. Pe de altă parte, trebuie să punem degetul pe rană: aici nu s-a respectat. Noi am stabilit clar: maxim 100 de persoane în spațiu deschis, maxim 50 în spațiu închis. Am avut controale efectuate în care am descoperit nunți de 300 – 400 de persoane. Organizatorii de evenimente și de multe ori nuntașii au încălcat aceste reguli. Pe primul loc în ceea ce privește infectarea ca și cauză a fost participarea la aceste evenimente. Și eu am discutat cu persoane pozitive și toți mi-au spus că au participat la o nuntă sau la un botez.
- Campania în sine nu a generat cazuri. Se și vede că creșterea numărului de cazuri a început după a zecea zi după ziua victoriei. În 3.300 de localități, cei care au câștigat au făcut petreceri spontane, la care au participat zeci și sute de oameni. Mulți n-au purtat măști și a izbucnit un focar de infecție acolo.
- Nu s-a întâmplat numai la noi, ci în toată Europa. Oamenii vor să revină la o viață normală, e o dorință firească, să nu mai afectezi economia, viața obișnuită. Noi am luat măsurile de deschidere a activităților care au fost măsuri luate în toată Europa Din păcate, ele au crescut numărul de interacțiuni sociale. Poate și din cauza campaniilor negaționiste și din cauza unei atitudini lejere în care mulți au lăsat garda jos și nu s-au respectat regulile. Eu mă dau pe mine exemplu. Eu am interacționat cu mii, poate zeci de mii de oameni și nu m-am îmbolnăvit, pentru că am respectat regulile. Repet, am avut interacțiuni cu foarte mulți oameni care au fost infectați cu COVID.
- Despre lipsa locurilor la ATI în București:Au fost situații extreme în acre au fost mutați în alte localități, am mutatla Timișoara, la Târgu Mureș. Capacitatea maximă încă nu e atinsă, că mai avem cel puțin 25% capacitate. Am prevăzut și măsuri de a suplimenta numărul de locuri de la ATI în timp foarte scurt. Există ventilatoare, dotări. Pe de altă parte, nu poți să pui toate secțiile ATI la dispoziția pacienților COVID, că mai sunt și alți oameni cu alte afecțiuni care sunt în situații critice din alte motive. Mai există și spitalul modular pus la dispoziție de asociația ”Dăruiește Viața”, avem cele 5 tiruri care pot fi deplasate, fiecare cu câte 12 locuri. În spitalele COVID și de suport COVID nu intră decât pacienții COVID.Sunt câteva cazuri unde, acolo unde pot exista circuite separate, să existe și bolnavi cu alte afecțiuni și cu COVID, dar separat. Deja DSP București și nu numai a solicitat spitalelor să încerce să găsească formula de a face circuite separate, ca dacă se depășete numărul de paturi la ATI, să se facă circuite separate și saloane separate la alte spitale. Astfel, să fie tratați pacienți COVID și în spitale non-COVID sau care nu sunt de suport COVID. Noi am încercat permanent să creștempermanent numărul de pacienți la ATI. Aici avem altă limită, care ține de numărul de medici și de asistente. A trebuit și să apelăm la detașări ca să asigurăm numărul necesar. La secția ATI din Spitalul Witting din trei ateiști doi au spus că nu pot să lucreze pe COVID. Au venit cu certificate medicale, că au boli care nu le permit. A trebuit să apelăm la alți medici, la rezidenți.
- Acum e un moment important pe care nu avem voie să-l pierdem: e examenul celor care au terminat Rezidențiatul și intemționăm să găsim o soluție să-i angajăm pe toți cei care a luat examenul, să intre în acest dispozitiv de luptă, că am avea cadre suplimentare de care avem nevoie ca de aer. Repet, noi nu avem probleme cu echipamente. Există aceste echipamente,există peste capacitate, limita provine mai degrabă din capacitatea dea mobiliza suficient personal. Noi avem și acum secții ATI care nu lucrează la capacitate maximă pentru că nu au suficientpersonal.
- Din 740 de persoane la ATI nu toți sunt intubați, ceilalți fie sunt într-o stare mai gravă, dar nu au încă nevoie,fie au ieșit de pe ventilare mecanică. Aici trebuie gândit cumva să crești numărul de paturi asigurând un fel de secții intermediare, unde nu sunt cazuri care necesită vetilarea, astfel încât să maximizezi numărul de paturi pentru cei care au nevoie de ventilare.
- Se plătește șomajul pentru cei care închid restaurantele, teatrele etc?Activitățile care sutn sub restricție benefiază de palta șomajului tehnic. Noi avem două măsuri active: măsura eprogram flexibil, care se decide după o planificare, or în planificarea făcută de companie nu apare această posibilă situație de a oprire a activității. Din această cauză se dă și șomaj tehnic. Deci angajații din companiile oprite beneficiază de șomaj tehnic.
- Despre organizarea alegerilor parlamentare:Dacă ar fi după PSD, nu s-a mai face alegeri am rămâne condamnați cu acest Parlament care distruge Români în fiecare zi. Suntem într-o analiză a tuturor procedurilor constituționale și legale pe care le avem ladispoziție pentru a da un răspuns la decizia incredibilă pe care au luat-o Dorneanu și o parte a colegilor săi. Această lege care a dat dreptul Parlamentului de a stabili data alegerilor poate duce în fapt la amânarea pe termen nedefinit a alegerilor democratice, deci poate afecta democrația în România, carefundamentală pentru această țară. De ce? Parlamentarii nu răspund pentru voturile și opțiunile lor politice. Să zicem că există o majoritate care nu votează legea sau nu o introduce pe ordinea de zi. Ce facem? Nu mai ținem alegeri. Nu poate fi pedepsit în niciun fel parlamentarul care nu votează legea. Lui i se prelungește mandatul, dar nu poate vota legi organice. Cum să pui lupul paznic la stână? Adică parlamentarii care sunt pe final de mandat să-i lași pe ei să decidă când li se termină mandatul. Deci nu are nicio logică!! CCR nu numai că nu a ținut cont de argumente, dar s-au și pronunțat asupra Hotărării de Guvern ce stabilește ca 6 decembrie să fie data alegerilor. Hotărârea a fost dată în baza Constituției și alegilor în vigoare la acea vreme. CCR s-a pronunțat că HG nu e valabilă, deci e ceva de noaptea minții. Nu are dreptul de a se pronunța asupra unui act administrativ, mai ales asupra unuia dat în prevederile constituționale. Casă nu spun că CCR practic a legiferat, numai cât nu a spus că nu avem voie să facem alegerile pe 6 decembrie…
- Eunu am putut să cred vreodată că se poate ajunge în asemenea punct, în care paznicul principal al Constituției, CCR, să calce în picioare Constituția, să calce în picioare democrația din Românialăsându-i pe unii, care nu mai au niciun fel de legitimitate, să taie și să spânzure în România și într-un context în care România are nevoie ca de aer de alegeri. Că majoritatea de azi e iresponsabilă.Dau pe bandă rulantă legi care vor împinge România într-o situație de o gravitate extremă. Nu poți să generezi zi de zi cheltuieli pentru care nu există niciun venit, doar pentru că e campanie și speri să obții voturi păcălindu-i pe oameni cu măriri pentru care nu există bani. Ei vor să aducă România în incapacitate de plată, să nu mai existe bani pentru pensii, investiții, de cofinanțare pe absorbția fondurilor europene. Deci ei vor să aducă România în stare de faliment! PSD pune România pe butuci! Dacă ar fi să ne luăm după toate nebuniile și populismele pe care le votează pe bandă rulantă… Dacă vine un deștept de la PSD cu o idee megapopulistă, să dăm sporuri de condiții deosebite la toată lumea,creștere de 15%, dăm la toată lumea, ce contează că există o Lege a salarizării.
- Obiectivul nostru este să facem alegeri în 6 decembrie.
- Măsuri sanitare speciale de alegeri? Cu siguranță! Toate măsurile de la alegerile locale. Le-am și însprit. De exemplu, la evenimentele în interior am redus numărul de persoane de la 50 la 20, iar în exterior de la 100 la 50. Sunt și altele deja incluse în HG. Vom lua măsuri și pentru ziua votului cu și mai multă grijă, pentru a reduce riscul la maxim. Vom avea grijă să impunem, pentru procedurile de după vot de la sediul partidelor, obligativitatea de a respecta regulile de protecție sanitară. Eu cred că nu există o creștere a riscului de răspândire a COVID dacă se respectă regulile.
- Părere despre Streinu Cercel și Rafila, care candidează din partea PSD: Deci au fost în frontul de luptă anti-COVID, să te duci la PSD… Oare ce a putut să le promită? Să te duci la PSD,care a torpilat sistematic tot efortul autorităților și specialiștilor… Eu personal nu pot înțelege. Eo decizie pentru care vor fi huliți, vă spun sincer. Nu mai au niciun fel de credibilitate în opiniiile pe care le exprimă legat de pandemie. De fapt, am și văzut o schimbare. De când e candidat pe lista PSD, unul și-a schimbat și pozițiile publice, adică a devenit brusc critic. Nici nu vreau să dau nume! Când suntem într-o creștere a numărului de cazuri, când e nevoie de fiecare om… Mi se pare o greșeală gravă, ca oameni care au fost implicați și au avut rezultate. Să te duci să-ți depui candidatura la PSD mi se pare un fel de abandon. Amândoi au devenit PSD-iști! Să știe toată lumea!
- Am avut o colaborare deosebit de bună cu dl Raed Arafat, care e și comandantul acțiunii. Am avut o colaborare foarte bună și nu pot să cred că ar putea acum să intre în politică, în condițiile în care e nevoie de fiecare om cu experiență în lupta cu epidemia.
- Reacție la atacurile formulate de Traian Băsescu: Eu discut cu reprezentanții oficiali ai PMP, cu dl Tomac, cu liderii de grupuri parlamentare. Dl Tomac e președintele PMP. Aici, în privința personajului la care faceți referire (Traian Băsescu), readuc aminte doar atât: am câștigat Primăria Capitalei cu Nicușor Dan, deși a existat candidatura apărută din senin, care a pus foarte mult timp sub semnul întrebări victoria lui Dan și i-a dat o șansă uriașă lui Firea. Ar fi fost mai bine să-și consume mai puțină energie să mă atace pe mine personal, că eu nici nu eram candidat. Ar fi trebuit să se implice în efortul de a scăpa Bucureștiul de acastă administrație catastrofală.
- Replică pentru Călin Popescu Tăriceanu: Eu, vă spun sincer, în locul unui candidat la PMB care nu a luat nici 2%, să vii să critici liderul partidului care a câștigat alegerile clar, să spui năzbâtii după năzbtii, după ce ai făcut prostii după prostii în ultimii 5 – 8 ani, asta arată că e o piedere de legătură cu realitatea.
- Pericolul cel mai mare pentru România e PSD. Tot ce face PSD îl transformă într-un dușman grav al viitorului, al șansei României de a avea un viitor, dezvoltare și șansa de a sta pe picior de egalitate la masa națiunilor dezvoltate. PSD e un partid dușman al României. Alegerile au arătat că PSD nu e căzut, că încă e un pericol uriaș pentru România. Tot ce se întâmplă în Parlament, cu o majoritate născută din pixul lui Dragnea, face rău țării în fiecare zi. Se adoptă aberații legislative inimaginabie. Îlîndemn pe orice român care e păcălit de PSD că va primi ceva de la PSD să-iși aducă aminte că PSD promite că dă ceva în campanie, în rest nu dă nimic, doar duce România spre o gravă criză.
- Azi am validat toate listele de candidați ai PNL la Camera Deputaților și la Senat. Nicolae Ciucă va fi locul 1 la Senat, la Dolj, E membru PNL. Dl Boloș e liberal, e apropiat de noi, dar e preot misionar și dacă devine parlamentar nu mai poate sluji și aici e o chestiune de conștiință. El va fi în continuare ministrul Fondurilor Europene, dar nu aputut candida din acest motiv și l-am înțeles. Avem foarte multe fețe noi, figur proaspete, care reflectă dorința de înnoire a partidului. Foarte mulți au făcut un pas în lateral sau în spate, nu neapărut obligați. Într-adevăr, au fost șefi de fiiale care au obținut sub 27% și care au trebuit să-și dea demisia și nu au mai avut loc în procesul de reconstrucție.
- Despre candidatura liderului de sindicat Dumitru Coarnă, pe listele PSD:Coarnă a fost goarna PSD e când îl știu. Să știe foarte bine toți cei din Călărași că omul ăsta niciodată nu a apărat interesele polițiștilor. El a avut o carieră politică și a cum afost recompensat pentru toate atacurile nedrepte pe care le-a lansat împotriva Guvernului PNL de-a lungul timpului. Minciuna are picioare scurte și asta e valabil în cazul multora care o fac pe neutrii și pe analiștii incependenți.