Ludovic Orban, despre scenariul lui Voiculescu privind trădătorii din USL: Sunt discuții gratuite pentru a se băga în seamă

Ludovic Orban, despre scenariul lui Voiculescu privind trădătorii din USL: Sunt discuții gratuite pentru a se băga în seamă

Afirmațiile fondatorului Partidului Conservator, Dan Voiculescu, cu privire la o eventuală trădare a unor membri USL în favoarea lui Traian Băsescu a stârnit reacții aprinse în interiorul Uniunii.

Deputatul PNL Ludovic Orban susține că liberalii nu vor trăda, iar Voiculescu a făcut aceste declaraţii „doar pentru a se băga în seamă”.

„90 la sută din colegii mei (n.r. din PNL)  nu vor trăda. În afară de traseişti. Sunt discuţii gratuite lansate de unii pentru a se băga în seamă. Ca să-l băgaţi dumneavoastră în seamă, de aia”, a declarat Orban, scrie România Liberă.

În ceea ce privește probabilitatea ca președintele Traian Băsescu să numească premier un „om al său”, din interiorul USL, Ludovic Orban a declarat că șeful statului nu va avea curajul să nu respecte voința majorității populației.

„Să încerci să-l suspenzi, încă o dată, tam-nesam, pe preşedintele Traian Băsescu, e lipsit de sens. Doar dacă nu respectă Constituţia şi nu desemnează premierul propus de majoritatea parlamentară decisă de poporul român”, a mai spus Orban.

Dan Voiculescu a declarat zilele trecute că Traian Băsescu trebuie suspendat din funcţie pentru că există pericolul ca după alegeri, când USL va câştiga probabil aproximativ 60% din voturi, preşedintele să nu-l nominalizeze premier pe Victor Ponta. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)