Ludovic Orban, lider la Forța Dreptei, a comentat cazul împrumutului luat de Lucian Bode, marți, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, și că este o chestiune care ar trebui „cercetată”.
Întrebat dacă e firesc un astfel de împrumut precum cel luat de Bode, fostul lider PNL a declarat: „Categoric, nu. Arată tipul acesta de cârdășii, de complicități, care sunt mascate prin contracte, care au o aparență de legalitate, dar de fapt ascund un clientelism și o favorizare pe care o au datorită poziției politice. Sigur, chestiunea asta trebuie cercetată, pentru că se poate trage inclusiv concluzia că… Și ce apare, i-a returnat banii sau a rămas în continuare dator?”.
„Trebuie să apară, acum se depun declarațiile de avere și trebuie să se vadă dacă în declarația de avere mai are datoria sau nu, iar dacă a returnat-o, trebuie să dea explicații de unde a avut banii ca să returneze un împrumut de 100.000 de euro. E o chestie d-asta cusută cu ață albă, care miroase urât”, a adăugat Ludovic Orban.
„Oricum Bode e cam «pa». Și dacă mai rămâne secretar general al partidului, nemaiavând puterea poziției de ministru, la cât de simpatizat e el în PNL, nu îl va mai asculta nimeni în partid, cum de altfel nici pe Ciucă nu îl ascultă. Lumea îl ascultă pe Iohannis, nu pe Ciucă sau pe Bode. De altfel, între leadershipul național al partidului este prăbușit complet ca și percepție publică, dar nu numai, și ca percepție în interiorul partidului”, a mai spus fostul premier.