Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, susține că Executivul european este preocupat să nu fie afectat, odată cu începutul utilizării împrumuturilor alocate prin PNRR, planul de revenire graduală a deficitului bugetar sub pragul de 3%. „Comisia nu ne dă teme, nu ne solicită”, a punctat fostul premier, care susține că a auzit miercuri în plenul Parlamentului multe „aberații” din partea opoziției.
„Din punctul de vedere al Comisiei Europene, nu există niște cereri legate de anumite măsuri care trebuie luate. Atâtea aberații am auzit astăzi din partea opoziției… nu am vrut să răspund pentru că am considerat mult mai importantă ratificarea EURATOM, dar nu pot să mă abțin. Comisia nu ne dă teme, nu ne solicită. Aici sunt niște chestiuni care sunt legate de faptul că România este sub o procedură de deficit excesiv, care a fost demarată ca urmare a deficitului din 2019, și că există un plan de revenire graduală în cadrul deficitului acceptat prin Tratatul Uniunii Europene de 3% din Produsul Intern Brut, și Comisia este preocupată, odată cu începutul utilizării împrumuturilor, care se calculează, se adaugă la deficitul public și la datoria publică, să nu fie afectat acel plan de revenire sub 3%”, a declarat Ludovic Orban.
El a oferit drept exemplu situația salariilor din sectorul public și spune că s-a stabilit ca acestea să nu mai crească la nivelul ponderii în PIB. Totuși, spune Ludovic Orban, la orice creștere economică va crește și PIB, deci implicit se majorează și sumele acordate pentru salarii în sectorul public.
„Aici am să vă dau un exemplu, este interesată să existe o sustenabilitate pentru salariile publice. E stabilit să nu mai crească, ca procent în PIB, suma alocată pentru plata salariilor în sectorul public, și aici am spus, asta nu înseamnă că este o înghețare a salariilor, pentru că obiectivul nostru este să avem o creștere economică cât mai rapidă. La orice creștere economică, crește PIB și, implicit, cresc și sumele care sunt acordate pentru salariile în sectorul public, pentru a exista și o creștere a salariilor în sectorul public în funcție de creșterea economic”, a afirmat președintele PNL.
Ludovic Orban a explicat că „aici nu e vorba de recomandări ale Comisiei Europene”.
„Este vorba de regulamentul care statuează și care a stabilit modul în care se aplică acest PNRR și de anumite garanții pe care noi trebuie să le avem din punct de vedere al sănătății bugetare”, a mai afirmat Ludovic Orban.