Deputatul liberal Ludovic Orban a lansat o întrebare joi seară, în contextul eliberării din funcție a procurorului Lucian Papici, de la Secția Penală a DNA, la numai 7 zile de la reînnoirea în funcție.
„De unde știa Ponta care au fost demiterile procurorului Lucian Papici? Putea să știe numai dacă a vorbit cu procurorul general. Mă miră că domnul Ponta poate să cadă într-o capcană, a vorbit gura fără el. Cum poți să spui public care sunt motivele demiterii unui procuror, când tu nu ești implicat în niciun fel? Sau poate i-a spus domnul Cazanciuc”, a declarat Orban, în emisiunea „Aktualitatea”, de pe B1 TV.
Deputatul spune că modul în care a procedat procurorul general al României, Tiberiu Nițu, în schimbare din funcție a lui Lucian Papici și a adjunctei sale, Mariana Alexandru, îi dovedește faptul că acesta nu-și merită funcția.
„Tu, procuror general, după ce i-ai reînnoit delegația, să-l demiți, fără să ceri părerea procurorului general? Mi se pare o decizie care îmi întărește ideea anterioară, aceea că acest procuror general nu are ce să caute în funcția de procuror general”, a mai spus Ludovic Orban.