Ludovic Orban, invitat în emisiunea lui Silviu Mănăstire de la B1TV, a dat asigurări, încă o dată că nu se închid piețele, ci doar își suspendă activitatea pe o perioadă de 30 de zile cele care funcționează în spații închise.
„Am solicitat prefecților să discute cu primarii și să pună la punct măsuri, ca să ne asigurăm că producătorii români au unde să-și vândă marfa, iar oamenii să-și poată cumpăra produsele românești, proaspete, în continuare. Nu se închid piețele. Se suspendă pe o perioadă de 30 de zile. Vedem cum evoluează pandemia în perioada asta. Se suspendă activitatea în piețele care sunt în spații închise. Ele nu sunt bine amenajate, nu au ventilație, nu se pot respecta normele de protecție sanitară. Mulți din consumatori și din vânzători sunt, în general, oameni mai în vârstă, care sunt mult mai vulnerabili riscului de a dezvolta forme severe ale bolii COVID. Deja sunt amenajări. Am vorbit cu peste 100 de primari. Au explicat ce fac fiecare. Am discutat detalii. Ce scuze încă o dată pentru inconvenientele pe care le creăm printr-o astfel de măsură, dar măsura în sine își propune să păstreze la minim riscul de contaminare, mai ales în rândul persoanelor în vârstă. E un inconvenient pe o perioadă limitată”, a declarat premierul.
Ludovic Orban a ținut să precizeze că aceste măsuri erau absolut necesare pentru că piețele închise sunt principale focare de infecție.
„Aceste măsuri erau absolut necesare. Am ținut cont de evaluările specialiștilor privind principalele locuri în care se infectează oamenii. Piețe închise… Controalele din piețe nu au dus la un rezultat pentru că nu a crescut gradul de conformare. Noi vrem să lăsăm posibilitatea consumatorului să-și aleagă de unde vrea marfa, din supermarket sau din piață. Producătorii trebuie sprijiniți în aceesul către piață. În supermarketuri se vând produse românești care respectă minime standarde. Ca să ajungi în supermarket, nu poți să te duci tu, ca producător individual, că supermarketurile cer sortar, ambalare, marcare, o anumită cantitate. Aici trebuie făcute investiții în spirjinul producătorului, să poată ajunge pe piață.Vor fi construite centre regionale pentru a face aceste activitți care individual se pot face farte greu. Asta e realitatea. Există o cultură a asocierii”.