Ludovic Orban: Coaliția PSD-ALDE nu face decât să rezolve problemele liderilor lor și problemele interne de partid (VIDEO)

Publicat: 26 11. 2018, 22:26

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că PSD și ALDE nu fac decât să încerce să rezolve problemele liderilor lor, fără să mai țină cont de promisiunile pe care le-au făcut înainte de alegerile parlamentare din 2016.

”Oamenii care i-au votat în decembrie 2016 i-au votat pentru promisiunile lor electorale că vor crește pensiile, salariile, că or să aducă bunăstare, că or să construiască 1700 de kilometri de autostradă, nu au fost în stare să termine 20 de kilometri de autostradă. Odată ajunsă la putere, coaliția PSD-ALDE nu face altceva decât să își rezolve problemele liderilor lor și problemele interne de partid. (…)

PSD a reușit să creeze o asemenea instabilitate legislativă și fiscală, o asemenea lipsă de predictibilitate, că la ora actuală nicio firmă nu mai știe la ce să se aștepte”, a declarat Ludovic Orban.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.