Ludovic Orban: Carmen Dan a anunțat că România refuză să facă următorii pași pentru aderarea la Spațiul Schengen

Ludovic Orban: Carmen Dan a anunțat că România refuză să facă următorii pași pentru aderarea la Spațiul Schengen

Președintele PNL, Ludovic Orban, arată situația gravă a României din cauza Guvernului Dăncilă. Liderul liberalilor a arătat că Tudorel Toader şi Carmen Dan au făcut de râs România în Parlamentul European, având o prestaţie în băşcălie

“Miniştrii Carmen Dan şi Tudorel Toader şi-au dat măsura imposturii, ipocriziei şi incompetenţei în Parlamentul European, în cadrul audierilor din Comisia LIBE, unde au fost puşi la colţ de europarlamentarii din toate grupurile politice pentru atacul asupra statului de drept.

Audierea celor doi miniştri a arătat imensa problemă de credibilitate pe care o are actualul Guvern la nivelul Uniunii Europene.

Tudorel Toader a refuzat să-şi ia angajamentul de a nu iniţia alte modificări asupra legislaţiei din domeniul Justiţiei şi din domeniul penal fără a avea în prealabil avizul Comisiei de la Veneţia, după ce i s-a solicitat în mod expres acest lucru. Mai mult, nu a explicat în niciun fel poziţia sa asupra Raportului MCV, preferând în schimb să mintă în mod ordinar asupra implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia în legislaţia românească. Prestaţia de astăzi a ministrului Justiţiei va produce grave prejudicii României la nivelul Uniunii Europene, care vor fi cu atât mai mari în condiţiile deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

Carmen Dan a anunţat, în mod halucinant, că România refuză să facă următorii paşi pentru aderarea la Spaţiul Schengen, respectiv de a cere evaluarea privind corectitudinea aplicării aquis-ului comunitar. Practic, Guvernul României anunţă de la sine putere blocarea procesului de aderare la Schengen, „în acest moment sau pe viitor”. Pentru ca impostura şi ipocrizia să fie deplină, ministrul de Interne a susţinut că România îşi propune ridicarea MCV, în vreme ce ministrul Justiţiei nu a suflat o vorbă, aceasta în condiţiile în care Guvernul şi majoritatea PSD-ALDE nu doar că nu au respectat niciuna dintre recomandările ultimului Raport MCV, dar au acţionat vădit exact împotriva acestora!

Europarlamentarii PPE, familie politică din care PNL face parte, au insistat ca actualul Guvern să oprească orice modificări asupra Legilor Justiţiei, Codului Penal şi Codului de Procedură Penală făcute fără avizul Comisiei de la Veneţia şi să respecte întocmai recomandările formulate până la acest moment.

Singura cale pe care România trebuie să o urmeze pentru a fi respectată în Uniunea Europeană, pentru a putea ridica Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi pentru a adera la Spaţiul Schengen este aceea ca aceşti politruci care sunt trimişi să reprezinte ţara la Bruxelles să înţeleagă că nu pot minţi oficialii europeni şi trebuie să respecte întocmai şi în totalitate recomandările Comisiei de la Veneţia, ale Comisiei Europene prin Raportul MCV şi ale Parlamentului European din Rezoluţia adoptată în noiembrie 2018. În caz contrar, România va deveni tot mai marginalizată în Uniunea Europeană şi va fi privată de şansa de a fructifica beneficiile apartenenţei la UE, cu riscul de a-i fi blocate sau reduse fonduri necesare dezvoltării şi echilibrării bunăstării la nivelul celorlalte statelor membre”, transmite Ludovic Orban într-un comunicat de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)