Ludovic Orban, candidat oficial la președinția PNL, a declarat joi, la depunerea candidaturii sale, că moțiunea cu care se prezintă este una liberal-conservatoare. Orban a punctat că s-a dedicat partidului mai bine de 30 de ani, că știe fiecare liberal în parte și că s-a luptat constant pentru dezvoltarea țării. Totodată, acesta a vorbit despre valorile sale, pe care le-a cuprins și în moțiune.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Aproape toți membrii PNL mă cunosc, știu cine sunt, ce am făcut pentru PNL de-a lungul celor este 30 de ani de carieră, știu că m-am luptat constat pentru promovarea ideilor liberale, pentru a împiedica punerea în practică a programelor retrograde ale partidelor născute din fostul Partid Comunist, că m-am luptat sistematic pentru a contribui la o guvernare care să asigure dezvoltarea României și care să fie bazată pe valorile liberal-conservatoare.
Nu ascund că moțiunea mea e o moțiune liberal-conservatoare. Pe lângă valorile liberale fundamentale care sunt libertatea, proprietatea privată, egalitatea de șanse, respectarea cu sfinenie a drepturilor și librtăților funndamentale ale cetățenilor, libera competiție între actorii economici… Noi susținem valori fundamentale pe care PNL le-a avut permanent în acțiunea sa politică.
Suntem un partid național, care are vocația de a apăra și reprezenta interesele fundamentale ale României, care are ca obiectiv ridicarea permanentă a României, afirmarea țării pe plan internațional
Obiectivul pe care noi l-am stabilit e unul extrem de ambițios: vrem o Românie puternică, o putere economică la nivel european, una inteligentă care să fructifice la maxim inventivitatea poporului român, ne dorim o Românie care să aibă cu adevărat șansa de a da fiecărui român posibilitatea de a se realiza în viață aici, în România”, a declarat Ludovic Orban.