Orban: La cantitatea de gunoi care se ridică din București, în curând nu o să mai existe platforme unde să poată să fie depozitat gunoiul pentru procesare
Premierul Ludovic Orban a declarat că, „la cantitatea de gunoi care se ridică din București, în curând nu o să mai existe gropi de gunoi, platforme unde să poată să fie depozitat gunoiul ăsta”.
Iar acest lucru este valabil și în multe localități: „Se ajunge în niște situații în care costul transportului gunoiului scos din orașe este mai mare cumulat decât costul necesar ca să faci investiția într-o platformă care să îndeplinească condițiile legale”.
„Aici în București e interesant ce s-a întâmplat. Unii ridică gunoiul, îl duc la o groapă de gunoi, și accesul la groapa de gunoi a cuiva care vrea să proceseze este relativ dificil. Mare parte și din cauza modului în care se colectează”, a precizat Orban, citat de HotNews.
Premierul a ținut să amintească faptul că avem obiectiv impus de Uniunea Europeană să procesăm 50% din deșeurile reciclabile.
„Dacă tu ai pasat unităților administrativ-teritoriale (UAT) obligația de a face colectare selectivă, trebuie să și stabilești ce se întâmplă dacă nu se face colectare selectivă. Multe UAT-uri iau decizia de a face colectare selectivă, impun amenzi pentru cetățenii care nu participă la colectare selectivă, iar alte autorități nu. Din punct de vedere al reglementării, nu există niște penalități pe deoparte pentru autorități locale și pentru cetățenii care nu participă la colectare selectivă sau stimulnte care să-i determine să realizeze procesul de colectare”, a mai declarat Orban, citat de HotNews.