Ludovic Orban: Am îndemnat toți membrii PNL aflați în competiție să facă o campanie pozitivă. La final, toți suntem în continuare membri PNL și va trebui să construim împreună viitorul (VIDEO)

Ludovic Orban: Am îndemnat toți membrii PNL aflați în competiție să facă o campanie pozitivă. La final, toți suntem în continuare membri PNL și va trebui să construim împreună viitorul (VIDEO)
Foto: Ludovic Orban / Facebook

Ludovic Orban, președinte PNL și candidat pentru un nou mandat, spune că i-a îndemnat pe toți liberalii aflați în competiții interne să facă o campanie pozitivă, în care să își evidențieze atuurile, să își prezinte viziunea și să evite să dea „declarații caustice sau critice” la adresa colegilor de partid.

Ludovic Orban spune că a îndemnat membrii PNL să facă o campanie pozitivă

„Eu am îndemnat toți membrii Partidului Național Liberal aflați în competiție să facă o campanie pozitivă, în care să evidențieze atuurile pe care le au, să prezinte viziunea, proiectul și să evite să dea declarații caustice sau critice la adresa colegilor de partid pentru că la finalul acestei competiții toți suntem în continuare membri ai Partidului Național Liberal și va trebui să construim împreună viitorul”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la Brăila.

Președintele PNL a vorbit și despre rezultatele înregistrate de liberali cu el la conducere.

„Un alt coleg de-al meu, acum vreo trei ani de zile, m-a asemuit cu o locomotivă de aburi, înainte de alegeri europarlamentare a făcut această declarație. O locomotivă cu aburi care trage un tren modern. Am câștigat alegerile europarlamentare, am câștigat referendumul inițiat de Președintele României cu un scor de două treimi din cetățenii care s-au prezentat la vot, am câștigat alegerile prezidențiale cu cel mai mare scor pe care l-a înregistrat vreodată un candidat de dreapta, candidatul Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis. Pentru prima oară de la Revoluție, un lider al unei formațiuni de dreapta a reușit să dărâme un guvern FSN, FDSN, PDSR, mă rog, urmașii Partidului Comunist. Am câștigat alegerile locale. N-am câștigat alegerile parlamentare pentru că am guvernat într-un an de pandemie, probabil în cea mai grea perioadă de la Al Doilea Război Mondial prin care a trecut România, și, evident, pentru a proteja sănătatea și viața oamenilor, a trebuit să luăm măsuri care multe dintre ele nu au fost populare, dar cred că în timp lumea va înțelege că tot ce am făcut am făcut numai și numai pentru a apăra viața și sănătatea oamenilor. Am negociat și, astăzi, Partidul Național Liberal este la guvernare, este principalul partid de gvernământ. Unii dintre cei care îl susțin pe Cîțu și chiar domnul Cîțu sunt în pozițiile pe care le au ca urmare a negocierilor care au fost conduse de mine ca președinte al Partidului Național Liberal”, a mai afirmat liberalul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare