Ludovic Orban: La alegerile pentru Parlamentul European românii trebuie să decidă clar că țara noastră trebuie să rămână un stat al UE

Publicat: 13 04. 2019, 14:35

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la Fetești, că România riscă să fie ”pusă la colț” din cauza atitudinii antieuropene a PSD și ALDE.

”Alegerile pentru Parlamentul European sunt niște alegeri extrem de importante pentru România. Se vede din ce în ce mai clar că actuala coaliție majoritară ne-a făcut de râs la nivel european, a generat un conflict fără rost între ei și instituțiile UE, un conflict care riscă să genereze consecințe nefavorabile asupra fiecărui român, pentru că România riscă să fie pusă la colț din cauza atitudinii antidemocratice, antieuropene a liderilor PSD și ALDE. România este pasibilă de sancțiuni, inclusiv pierderii de fonduri europene, din cauza atitudinii agresive a liderilor PSD-ALDE în fața partenerilor noștri euroatlantici”, a spus Ludovic Orban.

În acest context, liberalul a precizat că la alegerile din 26 mai, românii trebuie să decidă că țara noastră trebuie să rămână pe calea europeană.

”La alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai românii trebuie să decidă clar că România trebuie să rămână un stat al UE, care să respecte valorile și principiile care au stat la baza constituirii UE și, de asemenea, să decidă ca România să devină un partener egal al tuturor țărilor de la nivel european și că trebuie să beneficieze de aparteneța noastră la UE cât mai mulți români”, a mai spus Ludovic Orban.