Liderul PNL, Ludovic Orban, a comentat luni, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, situația din ALDE, în condițiile în care Teodor Meleșcanu, membru în partidul lui Tăriceanu, a fost propus de Viorica Dăncilă să preia conducerea Senatului, în locul șefului său de partid.
”Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Senat a creat o bulversare totală a Parlamentului. La ora actuală ne punem întrebarea cu cine trebuie să stăm de vorbă la ALDE, dacă președintele partidului habar n-avea că un vicepreședinte al partidului este candidat la președinția Senatului”, a declarat Orban.
Liberalul a precizat că și la Camera Deputaților situația celor de la ALDE este foarte neclară.
”Și la Cameră a fost o stare foarte tensionată în grupul lor, în care era inclusiv posibilitatea de contestare a leadership-ului grupului, care, până la urmă s-a sistat prin plecarea tăriceniștilor din ședință, din câte am înțeles. E o stare destul de neclară”, a mai spus Ludovic Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.