Ludovic Orban a împlinit ieri 57 de ani. Cum și-a serbat premierul României ziua de naștere

Publicat: 26 05. 2020, 11:37
Foto: Facebook / Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a împlinit, luni, 57 de ani. Ziua de naștere a președintelui PNL a fost însă o zi obișnuită de lucru. Șeful Guvernului a avut întâlniri importante încă de dimineață, când s-a aflatla Baza militară 90, de unde a plecat spre SUA echipa de specialiști din MApN care vor oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei de COVID-19. În restul zilei, premierul a avut întâlniri de lucru, iar seara a ales să petreacă într-un cadru restrâns, alături de familie.

Mesajul transmis de Ludovic Orban cu ocazia sale zilei de naștere

Premierul Ludovic Orban a împlinit, luni,57 de ani, el declarând că ziua de azi va fi doar o zi de lucru. El a fost întrebat, duminică,la inaugurarea Muzeului Naţional “Brătianu” care are sediul în Vila Florica, fosta reşedinţă a familiei Brătianu din Ştefăneşti,ce program va avea luni, când este ziua sa de naştere, iar premierul a răspuns: “E o zi obişnuită de lucru”. Și așa a și fost.

Deși era ziua sa de naștere, premierul Ludovic Orban și-a început săptămâna dis de dimineață, asistând la plecarea în SUA a echipei medicale formată din 15 specialiști din MApN pentru a oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei deCOVID-19.

 Ludovic Orban, la Baza militară 90, de unde a plecat spre SUA echipa de specialiști din MApN care vor oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei de COVID-19.

În acest context, premierula transmis un mesaj important în legătură cu parteneriatul româno-american. El a subliniat că această misiune dovedește încă odată parteneriatul foarte strâns existent între SUA și România.

“Este vorba despre o echipăformată din 15 medici, asistente medicale și specialiști care efectuează o misiune de 14 zile în statul Alabama, în spiritul solidarității și cooperării între SUA și România. Este o misiune care are pe de o parte obiectivul de a fi alături de medicii din SUA, dar de asemenea și de a vedea foarte clar cum acționează echipele medicale din SUA împotrivaCOVID-19. Doresc succes misiunii noastre și doresc să transmit un mesaj ferm că între SUA și România este un solid parteneriat strategic care generează acțiuni comune în toate domeniile de activitate”, a declarat premierulLudovic Orban.

Ludovic Orban,al optulea preşedinte post-decembrist al PNL

Ludovic Orban este al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal, membru PNL de mai bine de 25 de ani.

Orban a absolvit Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrul Universităţii Braşov (1988), este membru PNL din 1992 şi are o experienţă de 15 ani în administraţia locală, fiind, pe rând, consilier local la sectoarele 1 şi 3, dar şi viceprimar al Capitalei. În perioada 2000 – 2010, a fost preşedintele PNL Bucureşti.

Ludovic Orban a fost numit premier, de președintele Klaus Iohannis, în urma căderii Cabinetului Dăncilă, în octombrie 2019. Cabinetul său a fost învestit în data de 4 noiembrie 2019.

La 5 februarie, Guvernul Orban a fost demis, în urma unei moțiuni de cenzură inițiată de PSD. La data de 6 fabruarie, Iohannis l-a desemnat din nou premier.

Pe 25 februarie, Ludovic Orban și-a depus mandatul de premier, iar Florin Cîțu a fost desemnat. După ce acesta din urmă și-a depus și el mandatul, Orban a fost numit, din nou, în contextul crizei generate de coronavirus.

Pe 14 martie, Guvernul Orban 3 a fost învestit de Parlament. De atunci, Ludovic Orban, a cărei zi de naștere a fost luni și pe care a ales să și-o sărbătorească prin muncă, a rămas premierul României.