Ludovic Orban contează pe 234 de voturi în Parlament pentru susținerea guvernului: Ce spune premierul desemnat despre reluarea negocierilor cu Victor Ponta 

Publicat: 27 10. 2019, 20:35
Foto: facebook.com/ludovic.orban.79

Liderul liberal, Ludovic Orban, a declarat că se bazează pe 234 de voturi pentru susținerea cabinetului său, în condițiile în care numărul minim de voturi necesar este 233.

”Voturi instituţionale sunt 225, ale formaţiunilor politice care au declarat susţinerea. Mai avem angajamente de vot astăzi, din partea a cel puţin nouă parlamentari, dar, aşa cum v-am explicat, am angajat discuţii cu foarte mulţi parlamentari, individual. Vom discuta în continuare cu parlamentarii Pro România pentru a participa efectiv, pentru a nu urma boicotul pe care îl pune la cale PSD, astfel încât să avem o procedură normală de învestire”, a declarat Ludovic Orban, potrivit news.ro.

În ceea ce privește o posibilă reluare a discuțiilor cu Victor Ponta, Orban a precizat că este dispus să facă acest lucru ”în măsura în care există deschidere şi de partea cealaltă”.

Eugen Tomac a anunțat duminică faptul că toți parlamentarii PMP vor vota guvernul Orban, dacă vor fi respectate anumite condiții. (Detalii AICI)