Lucruri mai puțin cunoscute despre Aurel Vlaicu, pionierul aviației românești (FOTO)

Publicat: 13 09. 2020, 09:00
Foto:muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Unul dintre cei care au făcut cunoscut numele României în toată lumea este Aurel Vlaicu, unul dintrecei mai mari ingineri şi inventatori, considerat pionierul aviaţiei române.

Aurel Vlaicu, pionierul aviaţiei româneşti

Născut lângă Orăştie în noiembrie 1882, Vlaicu urmează cursurile şcolii din localitate. Bacalaureatul îl obține la un liceu din Sibiu, în anul 1902.

Ulterior, Vlaicu petrece două trimestre la Facultatea de Mecanică din Budapesta, îşi îndeplineşte serviciul militar la Marea Adriatică şi pleacă la studii la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, pe care a absolvit-o în 1907. Aici se și naște pasiunea pentru zbor.

În 1908, părăseşte Munchen-ul pentru o scurtă carieră la fabrica de motoare Opel din Russelsheim. Întrucât era interesat de proiectul de maşină zburătoare conceput de Aurel Vlaicu, fabricantul german s-a arătat dispus să-l sprijine în realizarea acesteia cu condiţia să-i cedeze toate drepturile. Aurel Vlaicu nu este însă de acord.

„Acum vreau să mă apuc de maşina de zburat. Fabricantul e prieten cu mine, el mi-ar da parale să fac maşina, dar mai bucuros aş da invenţia ţării româneşti. Vezi de îmi recomandă pe cineva cu parale ori fă-mi o legătură bună. Altfel pun nemţii mâna pe invenţie şi tu ştii că o invenţie mai ideală şi mai folositoare ca maşina de zburat nu este”, îi transmite Aurel Vlaicu lui Virgil Simionescu, profesor la liceul din Lugoj, într-o scrisoare, în noiembrie 1908.

Așa că, în 1909 se întoarce în ţară şi construieşte singur primul său planor – „A. Vlaicu 1909”. Un aparat cu care a efectuat o serie de zboruri demonstrative, la unul dintre ele ­luând-o şi pe sora sa mai mică, Valeria, care a devenit astfel una dintre primele femei din lume care a zburat cu planorul, potrivit Historia.

Aurel Vlaicu, pionierul aviației românești

Foto:muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Eveniment istoric pentru Aviația Română, realizat de Aurel Vlaicu în 1910

Pe 17 iunie 1910, pe Câmpul Cotrocenilor, inginerul Aurel Vlaicu decolează la bordul primului avion conceput, construit şi pilotat în România: „Vlaicu 1”, realizat cu sprijinul Casei Regale şi al Armatei Române la atelierele de la Arsenalul Armatei. Primul nostru „avion naţional”, care se înălţase la doar 3-4 metri pe o distanţǎ de 50 de metri, plasa România imediat după Statele Unite şi Franţa în categoria restrânsă încă a statelor pe teritoriul cărora s-a zburat cu un aparat original, construit şi pilotat de un cetăţean al ţării respective.

Vlaicu pleacă în mare iuţeală;principele Carol şi cu mine ne aruncăm într-un automobil ce era la îndemână şi urmărim aeroplanul. Soldaţii şi prietenii lui Vlaicu erau înşiraţi în lungul câmpului, ca să poată vedea dacă toate roţile se dezlipesc de pământ…

“Urmărim cu mare băgare de seamă mersul aparatului;norişori de praf se ridicau de la cele trei roţi şi un fumuleţ opalescent se împrăştia de la motor;deodată vedem că aparatul se suie în faţă şi în momentul următor dispare şi norişorul de la roata dinapoi. Maşina toată plutea în aer şi se legăna într-o parte şi alta, cam la un metru de pământ… Vlaicu făcuse după cum stabilisem noi şi zburase;de mare emoţie şi poate de frică a aterizat după 40-50 de metri de zbor; sare din nacelă şi vine spre noi. Principele Carol îi iese înainte şi-i strânge mâna:Bravo, Vlaicule! Ai zburat”, relata profesorul Gheorghe Murgoci, unul dintre apropiaţii A.S.R. prinţul Carol, în revista „Flacăra”, anul II, nr. 48., potrivit Historia.

Aurel Vlaicu, la mansa avionului contruit de el

Foto:muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Brevetul l-a înregistrat sub denumirea „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată”, iar un an mai târziu construia deja un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II”, cu care a primit confirmarea internaţionalǎ în 1912, când a câștigat nu mai puţin de cinci premii (1 premiu I şi 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria.

În 1913, Aurel Vlaicu punea deja în lucru prototipul “Vlaicu III”, care avea să fie primul avion din lume cu fuselaj metalic. Construcţia aparatului avea să fie finalizată, însă, de către doi dintre colaboratorii sai – C. Silişteanu şi G. Magnani – căci la 13 septembrie 1913, tânărul inginer se prăbuşeşte în apropiere de Câmpina la bordul aparatului Vlaicu II din motive încă neelucidate.

În vara anului 1913, Aurel Vlaicu a participat ca voluntar la cel de-al Doilea Război Balcanic, fiind asimilat gradului de căpitan (fără gradaţie), executând mai multe zboruri de recunoaştere deasupra Bulgariei, fapt pentru care a fost propus să fie decorat. După cum putem remarca, Aurel Vlaicu obţinea succese în toate direcţiile. Mai rămânea o singură năzuinţă de împlinit ca să se poată declara pe deplin mulţumit:stabilirea unei punţi aeriene între românii de pe ambele părţi ale munţilor Carpaţi. Sâmbătă, 31 august/13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a hotărât să facă şi această încercare temerară, mai ales că deja mai mulţi piloţi îşi manifestaseră intenţia de a realiza un zbor peste Carpaţi. În acea zi fatidică, Aurel Vlaicu a decolat, la ora 15 şi 20 de minute, pentru ultimul său zbor. A fost zborul lui spre infinit.

Trupul lui Aurel Vlaicu a fost dus la Cimitirul Bellu şi înhumat în parcela de onoare.

Moartea lui Aurel Vlaicu

Foto:muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Chiar dacă viaţa sa a fost curmatǎ brusc, Vlaicu a lăsat în urmǎ contribuţii de necontestat în domeniul aviaţiei, fiind amintit astăzi drept un pionier în acest domeniu, dar şi un inginer şi inventator de excepţie. Printre invenţiile sale se numǎrǎ realizarea unei aripi cu profil variabil în zbor, în funcţie de unghiul de zbor şi viteza aparatului, stabilitatea ridicată a avionului şi înclinarea la viraje fără eleroane, trenul de aterizare uşor – printre primele din lume cu roţi independente, forma aerodinamică şi construcţia aproape totală din aluminiu a fuzelajului avionului A. Vlaicu III, reuşite care i-au adus la 28 octombrie 1948, post-mortem, titlul de membru de onoare al Academiei Române.