Lucian Romașcanu: E evident că domnul Ciucă nu ajunge în turul 2 și atunci normal că găsim tot felul de explicații legate de democrație și de vremea de afară. E pe locul 4, dacă nu 5, în sondaje (VIDEO)

Lucian Romașcanu: E evident că domnul Ciucă nu ajunge în turul 2 și atunci normal că găsim tot felul de explicații legate de democrație și de vremea de afară. E pe locul 4, dacă nu 5, în sondaje (VIDEO)
Sursa foto: Lucian N. Romascanu / Facebook

Senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PNL, le-a oferit o replică liberalilor, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și s-a arătat de părere că „e evident că domnul Ciucă nu ajunge în turul 2 și atunci normal că găsim tot felul de explicații legate de democrație și de vremea de afară”.

Lucian Romașcanu (PSD), pe B1 TV, despre data alegerilor prezidențiale

Întrebat despre declarațiile purtătorului de cuvânt al PNL, reprezentantul PSD a spus: „Domnul Stroe e un om decent și apără poziția partidului așa cum consideră necesar. Eu vreau să ducem discuția acolo unde este. Nu s-a discutat de avantaje sau dezavantaje din partea PSD. S-a discutat și se discută despre păstrarea cuvântului dat, și atât”.

„Au apărut ieri în spațiul public înregistrările cu domnul Ciucă în care spunea clar «rămân în septembrie», este documentul organului de conducere al Partidului Național Liberal cu semnătura domnilor Ciucă și Bode, cu calendarul întreg de alegeri. Încă din februarie Partidul Social Democrat și domnul Ciolacu au spus, «ieșim de la aceste negocieri cu un calendar pentru tot anul», că nu e numai PNL și PSD în joaca asta, sunt mult mai multe partide și oameni interesați de calendarul alegerilor”, a continuat Lucian Romașcanu.

„După ce am avut această chestiune, cu semnăturile acestor doi domni pe document, acum din interesele electorale evidente ale PNL, că altfel nu îmi explic de ce nu își țin cuvântul dat… E evident că domnul Ciucă nu ajunge în turul 2 și atunci normal că găsim tot felul de explicații legate de democrație și de vremea de afară, dar e vorba strict de cuvântul dat, iar cuvântul dat este cel mai important lucru pe care îl ai în politică”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Lucian Romașcanu: Nicolae Ciucă e pe locul 4, dacă nu 5, în sondaje

„Dacă dumnealor nu se țin de ceea ce au propus, și e evident că nu se țin, vor exista discuții cu tot spațiul politic (…). Dacă noi în iunie, aproape iulie, nu ne ținem de ceea ce am spus și am anunțat public, atunci, sigur, consultările cu tot spectrul politic sunt impuse și va rezulta de acolo un calendar agreat de toată lumea”, a afirmat social-democratul.

„Nu e vorba de nimic altceva decât de onoare – și onoarea înseamnă respectarea cuvântului dat. Sigur că suntem pregătiți să mergem la alegeri oricând. Sigur că Partidul Social Democrat va avea candidat în turul 2 și cu certitudine, după părerea mea, vom avea și Președinte. Domnul Ciucă e pe locul 4, dacă nu 5, în sondaje acum”, a mai spus Lucian Romașcanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)