Lucian Isar, atac la premier: Cioloș se dovește zi după zi un tehnocrat cu principii flexibile
Economistul Lucian Isar l-a atacat dur pe premierul Dacian Cioloș, pe care îl acuză că a cedat în fața lui Liviu Dragnea.
”Ciolos se doveste zi dupa zi un tehnocrat cu principii flexibile. Ieri dimineata ceda la cerinta lui Dragnea de a amana scaderile de taxe. O eliminare a unei decizii de reducere de taxe si impozite inclusa in Codul Fiscal este echivalentul unei cresteri de taxe. Asta inseamna schimbarea status quo-ului in termeni fiscali.
Ulterior a revenit in valuri sa nege evidenta acordului cu Dragnea. Flexibilitatea principiilor tehnocrate a fost evidenta si cu alte ocazii. Ce a fost surprinzator la intreaga situatie a fost ca Ciolos capitula in fata lui Dragnea exact cand Presedintele facea o invitatie la consultari”, a scris Lucian Isar, pe Facebook.
Reacția vine după ce, marți, au apărut informații în presă potrivit cărora Dacian Cioloș a acceptat o propunere a lui Dragnea de amânare cu un an a reducerii unor taxe, respectiv a eliminării altora. Dacian Cioloș a revenit spre seară cu precizări, insistând că nu a acceptat varianta propusă de liderul PSD.
Isar l-a taxat pe Cioloș și în ceea ce privește măsura creșterilor salariale, despre care CCR s-a pronunțat miercuri că este constituțională: ”Cum comenteaza tehnocratul cu principii flexibile decizia CCR? CCR a decis asupra constitutionalitatii cresterii de salarii cu 15%. Oare cum raspunde Ciolos la acest cadou facut PSD-ului in plina campanie electorala cand stia ca o contestare nu are baza. Dar la contestarea Darii in Plata? Dar la contestarea conversiei?”.