Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a discutat cu tinerii liberali, duminică, și le-a „transmis că PNL este singurul partid de dreapta care știe și poate să bată PSD”.
Secretarul general al PNL a fost prezenta la ședința de Birou Politic Național a tinerilor liberali.
„Tinerii liberali joacă un rol foarte important în cele două campanii din acest an și ne bazăm pe ei. Am avut o discuție foarte constructivă cu aceștia în ședința lor de Birou Politic Național, în care le-am transmis că PNL este singurul partid de dreapta care știe și poate să bată PSD. Este nevoie de toți pentru a ne atinge obiectivele electorale ale acestui an: câștigarea alegerilor prezidențiale și o guvernare cu PNL și după 2024”, a declarat Lucian Bode, duminică, într-o postare pe Facebook.
Lucian Bode a făcut apel la „disciplină, rigoare și inițiativă”.
„Cuvintele de ordine pentru următoarele 4 luni sunt: disciplină, rigoare și inițiativă! Asta așteptăm de la toată suflarea liberală, într-un an în care miza politică este uriașă. Tinerii liberali sunt cei mai buni ambasadori ai liberalismului în rândul tinerei generații. Provocarea cea mai mare în perioada următoare va fi să ducă mesajul liberal cât mai aproape de generația lor și să insufle celor de vârsta lor încredere și interes. Viitorul se construiește prin implicare și oameni dedicați binelui comun”, a continuat Lucian Bode.
„I-am încurajat să fie creativi și cu inițiativă, să creeze emoție și să aibă încredere în ei. Implicarea tinerilor în politică este un lucru foarte bun pentru societate. Ei vor fi viitoarea generație de oameni politici cărora le predăm ștafeta și care trebuie să înțeleagă că a fi în serviciul public este o mare responsabilitate”, a mai spus fostul ministru.