Lucian Bode (PNL): Avem nevoie de toată energia și susţinerea Organizaţiei Femeilor Liberale pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Publicat: 22 09. 2024, 14:34
Actualizat: 22 09. 2024, 14:35

Lucian Bode a participat duminică la o întâlnire cu Organizația Femeilor Liberale în cadrul Școlii Politice de la Poiana Brașov. Secretarul general al PNL a afirmat că partidul are nevoie de toată energia și susținerea organizației „pentru a-și atinge obiectivele politice și pentru a continua lucrurile bune începute de guvernarea liberală.”

Bode și-a exprimat încrederea deplină că „doamnele liberale iau foarte în serios aceste două campanii și vor consolida rezultatul bun obținut la locale, cu mai mult efort și implicare.

„La întâlnirea de azi cu Organizația Femeilor Liberale, în cadrul Școlii Politice de la Poiana Brașov, am subliniat nevoia de unitate și coeziune internă pentru câștigarea alegerilor prezidențiale și parlamentare din acest an.

La Consiliul Național din 15 septembrie, am dat semnalul de mobilizare pentru structurile interne ale Partidului Național Liberal. Ne aflăm în pragul unei bătălii cruciale pentru soarta României următorului deceniu.
Este nevoie de fiecare structură internă a partidului, de fiecare membru și simpatizant pentru a duce această bătălie politică.
Partidele câștigă bătăliile politice dacă dau dovadă de organizare foarte bună, disciplină și mobilizare.
Organizația Femeilor Liberale are multe lupte electorale la activ și de fiecare dată s-a remarcat prin inițiative și acțiuni care au adus un aport consistent la scorul partidului.
Avem nevoie de toată energia si susținerea Organizației Femeilor Liberale pentru a ne atinge obiectivele politice si pentru a continua lucrurile bune începute de guvernarea liberală.
Avem faptele și realizările de partea noastră. Opoziția are doar promisiuni și planuri populiste și nerealiste.
Am încredere deplină că doamnele liberale iau foarte în serios aceste două campanii si vor consolida rezultatul bun obținut la locale, cu mai mult efort și implicare”, a transmis Lucian Bode.