Lucian Bode: Ne dorim ca în viitorul foarte apropiat să ridicăm gradual restricțiile, inclusiv cele legate de mască, dar totul depinde de modul în care vom respecta regulile și de campania de vaccinare (VIDEO)

Lucian Bode: Ne dorim ca în viitorul foarte apropiat să ridicăm gradual restricțiile, inclusiv cele legate de mască, dar totul depinde de modul în care vom respecta regulile și de campania de vaccinare (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Lucian Bode, ministrul de Interne, a insistat că românii trebuie să urmeze în continuare măsurile de prevenție anti-COVID. Restricțiile vor fi ridicate treptat, dar asta depinde de măsura în care normele sunt acum respectate, iar campania de vaccinare se dovedește a fi un succes.

Bode a mai spus că pe agenda Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate se află inclusiv ideea de eliminare a măștii de protecție, dar acest lucru se va întâmpla doar în anumite condiții și în anumite zone.

Lucian Bode a făcut declarațiile în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Lucian Bode insistă pe respectarea regulilor anti-COVID-19

„Această minivacanță care debutează la finalul săptămânii va avea loc în condiții deosebite și nu trebuie să fie un prilej de relaxare totală. Există niște limite în care lumea se poate manifesta. Regulile de distanțare trebuie în continuare respectate. Masca e obligatorie în acest moment.

Noi ne dorim ca în viitorul foarte apropiat să ridicăm gradual aceste restricții, așa cum ele au fost introduse, inclusiv cele legate de mască, dar depinde de modul în care vom respecta aceste măsuri și de campania de vaccinare pe care o văd una de succes și-mi doresc să fie de succes, să avem peste 10 milioane de persoane vaccinate la finele lunii iulie.

Azi masca e obligatorie în spațiul public. Acest demers de eliminare a măștii e pe agenda de lucru a Comitetului interministerial, dar în anumite circumstanțe și zone. E absurd să vorbim despre purtarea măștii în mare și în vâful muntelui, dar azi masca e obligatorie în spațiile publice și în mijloacele de transport în comun”, a declarat Lucian Bode, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`