Lucian Bode, mesaj de Ziua Drapelului Național: Le mulţumim celor care s-au luptat, pentru întreaga naţiune, ca să avem, astăzi, un stat democratic

Lucian Bode, mesaj de Ziua Drapelului Național: Le mulţumim celor care s-au luptat, pentru întreaga naţiune, ca să avem, astăzi, un stat democratic
Foto: gov.ro

De Ziua Drapelului Național, Lucian Bode, ministrul de Interne, a ținut să le mulțumească celor care au luptat ca România să fie azi un stat democratic.

„Le mulţumim celor care s-au luptat, pentru întreaga naţiune, sub culorile drapelului naţional pentru a avea, astăzi, un stat democratic şi pluralist, în care drepturile fundamentale ale omului sunt protejate, iar principiile statului de drept sunt respectate. Doresc să transmit un gând bun şi de apreciere tuturor celor care activează în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care îşi onorează Jurământul faţă de Patrie şi care se află în misiuni departe de casă, dar şi celor care îndeplinesc misiuni pe teritoriul naţional. Pentru ei drapelul este Patria, este România şi în slujba ei îşi pun viaţa. La mulţi ani României şi tricolorului nostru!”, a declarat Lucian Bode, în alocuţiunea susţinută în cadrul ceremoniei”, a susținut ministrul Bode, potrivit Agerpres.

Acesta a participat la o ceremonie militară şi religioasă organizată în Zalău.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)