Lucian Bode, la prezentarea programului de guvernare al PNL: Noi am pornit toate marile proiecte de infrastructură

Lucian Bode, la prezentarea programului de guvernare al PNL: Noi am pornit toate marile proiecte de infrastructură
Sursa foto: Lucian Bode / Facebook

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a lansat, sâmbătă, la prezentarea programului de guvernare al liberalilor, noi atacuri la PSD și le-a cerut aleșilor liberali să se lupte pentru fiecare vot.

„Pe măsură ce intrăm în miezul campaniei, pulsul și temperatura politică sunt în creștere. Bătălia politică este dură. Noi ne vom bate pe proiecte concrete, pe principii și valori liberale.

Vedem cum alții se cațără pentru câștig electoral pe multe proiecte începute de liberali. Mizează pe faptul că în anul 2020 a fost greu, a fost un an greu din care românii nu mai rețin lucrurile pozitive, dar atunci a început dezvoltarea reală a României.

Avem datoria să le reamintim românilor acest lucru. Noi am pornit toate marile proiecte de infrastructură, noi am inițiat cel mai amplu program de dezvoltare locală Anghel Saligny. Noi am luat măsuri pentru IMM-uri și pentru întărirea clasei de mijloc.

Adevărul trebuie spus răspicat: Guvernările liberale au pornit motoarele dezvoltării României. O dezvoltare bazată pe marile proiecte de infrastructură.

Ne-am propus atunci să unim România prin infrastructură mare de transport de la Est la Vest și de la Nord la Sud. Și în acest mod să mișcăm lucrurile pentru concretizarea marilor coridoare de conectivitate și mobilitate rutieră.

Ne-am fixat prin Planul investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport în România în perioada 2020 – 2030 prioritățile în materie de infrastructură și i-am asigurat finanțarea din fonduri europene, în special din PNRR.

Transformarea extraordinară, în materie de infrastructură de transport, prin care astăzi trece România, a început în anul 2020, în timpul guvernării liberale. Și asta e un fapt, fie că le place sau nu unora.

Mă refer la cei din fruntea guvernului, care zic că nu sunt moldoveni, nu aveau pe unde să se plimbe, azi, și să inspecteze lucrările, dacă în anul 2020 nu se parcurgeau etape decisive.„, a declarat Lucian Bode.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`