Lucian Bode, după o discuție cu omologul austriac: M-a asigurat că ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României

Publicat: 23 11. 2022, 20:28
Actualizat: 23 11. 2022, 21:12
Foto: Lucian Bode / Facebook

Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne, a avut miercuri, la Viena, o discuție cu omologul său austriac, Gerhard Karner, despre aderarea României la Schengen și gestionarea fluxurilor de migranți.

Bode spune că oficialul austriac l-a asigurat că ultimele sale declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci doar subliniază nevoia de acțiune rapidă în problema fluxurilor de migranți.

Bode, discuție cu ministrul austriac de Interne pe tema aderării României la Schengen

Lucian Bode a transmis că i-a prezentat lui Gerhard Karner statistici privind modul în care România asigură protecția frontierelor externe în contextul fluxurilor migratorii.

„Conform datelor furnizate de agențiile europene, în primele 8 luni ale acestui an, pe ruta Balcanilor de Vest au fost înregistrați în total 128.438 de migranți, iar dintre aceștia 3.574 de migranți au fost înregistrați în România ca venind din Serbia, fiind vorba despre aproximativ 2,7% din numărul total de migranți care au reușit să ajungă în UE prin România.

Este un argument foarte solid care arată fără echivoc că România nu este pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest. De altfel, seriozitatea, profesionalismul și nivelul de dotare ale autorităților române a fost în mod clar reflectat pozitiv în rapoartele elaborate de Comisia Europeană în urma vizitelor de evaluare realizate în țara noastră recent. De asemenea, nivelul foarte bun de pregătire constatat ca urmare a ultimelor evaluări făcute după 11 ani arată eforturile constante pe care le-am făcut, inclusiv din perspectiva investițiilor”, a transmis Bode, pe Facebook.

Ministrul român de Interne a ținut să sublinieze că aderarea României la Schengen va fi un plus de securitate pentru UE, nicidecum o vulnerabilitate.

„În context, omologul meu m-a asigurat în mai multe rânduri că ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acțiune urgentă în privința gestionării provocărilor migraționiste care afectează Austria”, a mai precizat Bode.

Decizia privind aderarea României la Schengen ar putea fi amânată

Tot miercuri, președintele Klaus Iohannis a declarat că e posibil ca decizia privind aderarea României la Schengen să fie amânată o lună sau două dacă toate întrebările statelor care au rezerve nu vor fi lămurite până pe 8 decembrie, când are loc votul din Consiliul JAI.

„Vreau să fiu foarte clar, dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt foarte clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată, cu o lună sau cu două luni până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că noi nu numai că nu suntem o vulnerabilitate, am fi un real câştig pentru Spaţiul Schengen”, a declarat Klaus Iohannis.