Lucescu, despre decizia UEFA: Comisia a demonstrat că știe să facă diferența între cazul Stelei și ce a fost la turci
Antrenorul Mircea Lucescu a vorbit despre clemența ce-a primit-o Steaua din partea UEFA, comparând cu situația formațiilor din Turcia.
„Eliminarea Stelei crea o stare de nelinişte în România. Comisia de Disciplină de la UEFA a demonstrat că ştie să facă diferenţa între ceea ce a fost la Steaua şi ce a fost în cazul turcilor. E foarte important pentru fotbalul românesc că această decizie a venit aşa. Sunt multe alte probleme în România, aceasta nu îşi mai avea locul“, a comentat Mircea Lucescu la Digi Sport.
Fenerbahce şi Beşiktaş au ajuns la UEFA, după ce, în urma unor anchete, s-a dovedit că ambele cluburi au dat mită pentru a cumpăra meciuri şi pentru a beneficia de arbitraje favorabile.
În plus, Fenerbahce, la fel ca şi Steaua, a plătit prime la echipe care ar fi trebuit să încurce grupările cu care formaţia de la Istanbul se bătea la titlu.