LOVITURA pentru SEBASTIAN GHIȚĂ! Este decizia momentului în JUSTIȚIE! Cererea de revocare a arestării preventive a fost RESPINSĂ
Cererea fostului parlamentar Sebastian Ghiţă de revocare a măsurii arestării preventive a fost respinsă marți de magistraţii Secţiei Penale a Tribunalului Prahova.
„Prin încheierea pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Prahova, la data de 28.08.2018, în dosarul nr. 3913/105/2018, instanţa a respins, în baza dispoziţiilor art.242 Cod procedură penală, cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, ca fiind neîntemeiată’, se arată în comunicat, potrivit adevarul.ro.
Potrivit sursei citate, decizia judecătorilor poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Sebastian Ghiţă a solicitat revocarea măsurii arestului preventiv luată faţă de el pe motiv că probele din dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie ar fi fost fabricate.
În urmă cu o săptămână Curtea de Apel de la Belgrad a respins, într-o decizie definitivă, cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, arestat în capitala Serbiei în aprilie 2017 în baza unui mandat de arestare emis de România.