Proaspăt exclus din ALDE, fostul vicepremier Daniel Constantin nu renunță la politică și este pe cale să pune bazele unui nou partid politic cu ajutorul bunului său prieten Victor Ponta.
Surse politice susțin că Daniel Constantin va depune în jurul datei de 1 iunie actele la Tribunalul București pentru înființarea unei noi formațiuni politice, în care ar putea să se regăsească și actuali parlamentari din PSD și ALDE.
Aceleași surse susțin, conform digi24, că un aport important în creeare acestei formațiuni l-a avut și fostul premier Victor Ponta, care a contribuit de altfel și la fondarea Partidului Liberal Reformator al lui Tăriceanu care s-a unit cu Partidul Conservator al lui Daniel Constantin formând ALDE.
Aceste informații au fost confirmate chiar de Daniel Constantin care la începutul săptămânii a postat pe Facebok în care este înconjurat de mai multe persoane, imagine postată cu mesajul "Un nou început!".
A doua zi după postarea imaginii, premierul Sorin Grindeanu a eliberat trei secretari de stat din funcție, persoane cunoscute ca apropriați al lui Daniel Constantin. Aceștia sunt Vicențiu-Mircea Irimie de la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, de Cristian Cosmin de la Ministerul Muncii și de Cătălin Olteanu de la Ministerul Finanțelor Publice.
De asemenea, și deputatul Eugen Durbacă, exclus din ALDE în același timp cu Daniel Constantin, a confirmat aceste informații.
"Sunt în echipa domnului Constantin, am rămas şi intenţionăm să facem un alt partid, alături de domnul Constantin. Suntem cinci parlamentari, vom face un grup”, a afirmat Eugen Durbacă.